Oaspeţii au deschis scorul rapid, prin Zoran Mitrov (3), după o pasă greşită de Tommi Jyry. Angolezul Aldair, intrat pe teren în minutul 66, a închis tabela (73), cu un şut la vinclu, după un contraatac supranumeric purtat de Zoran Mitrov.
Oaspeţii au mai avut două ocazii uriaşe de gol, dar Mitrov a trimis în bară (11), iar Adrian Chică-Roşă (60) a ratat din doi metri la centrarea lui Adams Friday. FC Botoşani e neînvinsă de patru etape şi a câştigat ultimele trei meciuri fără a primi gol.
Ce a declarat Adrian Mutu după Petrolul Ploiești - FC Botoșani 0-2
Tehnicianul prahovenilor s-a arătat deranjat de atitudinea arătată de jucători pe teren și a explicat că acest meci trebuie să reprezinte un moment al schimbării.
"Când începi un meci în minutul 2 în halul acela, când începi prost un meci care s-a terminat la fel de prost. Un meci total nereuşit. Ar trebuie să fie un semn pentru ficare. Dacă vom continua aşa, lucrurile se deteriorează şi intrăm într-o linie în care nicio echipă nu îşi doreşte.
Nu o să critic niciodată jucătorii, pentru că lucrurile se spală în vestiar. E greu, mai ales că ţine de moral. Este adevărat că nici nu ne-am creat ceva deosebit ca să putem să marcăm. E un rezultat fair, Botoşani a meritat victoria. I-am dezamăgit pe suporteri, ar trebui să fie un semnal de alarmă pe toată lumea. Într-un meci ca ăsta, aş schimba toată echipa.
Un meci fără istoric pentru noi. Nu cred că un fundaş central poate să facă diferenţa mare. A fost plătită şi prima cu Sepsi, cred că şi Botoşani e în aceeaşi situaţie. Fanii şi oamenii au dreptate, a fost un meci în care oamenii şi fanii au venit să susţină echipa. Când faci atât de multe greşeli, nu dă bine şi fanii nu se simt respectaţi şi apreciaţi. Cu Slobozia trebuie să ne luăm revanşa, a venit şi Botoşani la un punct. Cu 3 puncte erai sus, pe primul loc, puneai presiune pe echipele din faţă. Două rezultate negative te pot duce sus, dar şi două rezultate te pot duce jos", a declarat Adrian Mutu, la Digi Sport.