VIDEO Adrian Șut, pregătit de „războiul” cu oltenii lui Rotaru! Care este marele vis al mijlocașului de la FCSB
FCSB - Universitatea Craiova, duel în etapa cu numărul 26 din sezonul regulat al Superligii.
Adrina Șut a susținut înaintea duelului cu Universtatea Craiova că se așteaptă la o partidă dificilă, deoarece ambele echipe au nevoie de cele trei puncte.
„O partidă dificilă, cu o echipă foarte bună. Noi am pregătit foarte bine săptămâna asta, avem încredere că o să câștigăm și ne vom face suporterii fericiți. O să dăm totul ca să îi facem mândri și avem nevoie de ei. Suntem într-o perioadă foarte bună și cred că am pierdut nemeritat cu Farul.
Acum e o încărcătură mai mare pentru că sunt lângă noi în clasament și noi încercăm să ne apropiem de primele două locuri. E un meci în care poți să pierzi ușor și să câștigi ușor. Eu cred că o să fie meciul nostru”, a spus Adrian Șut la conferința de presă dinaintea meciului cu Univeristatea Craiova.
FCSB primește vizita Universității Craiova, duminică, de la ora 20:00, pe Arena Națională, în etapa cu numărul 26 din sezonul regulat al Superligii.
Șut vrea la națională
Adrian Șut speră ca evoluțiile bune pe care le-a avut întricoul FCSB-ului în ultima perioadă să-i aducă o convocare la națională.
„Orice jucător se gândește la echipa națională. Mă bucur că trec printr-o perioadă bună, încerc să ajut echipa, eu doar pentru asta încerc să dau totul și ar fi o mândrie dacă ar fi să fiu convocat. Dar nu depinde de mine. Dacă o să se apeleze la mine, o să răspund prezent și este o dorință, normal”, a mai spus Șut.
Echipa națională debutează în preliminariile EURO 2024 întâlnind Andorra în deplasare, sâmbătă, 25 martie, de la 21:45, pe Estadi Nacional din Andorra la Vella, iar la trei zile vor primi vizita Belarusului.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News