EXCLUSIV Afacere marca "Gigi Becali". Compagno putea ajunge gratis la FCSB în 2018, dar a costat 1,5 milioane de euro în 2022!
Atacantul italian a fost propus la FCSB și Sepsi, în urmă cu aproape cinci ani, iar refuzul celor două cluburi românești a făcut ca el să semneze în San Marino.
Andrea Compagno, unul dintre cei mai în formă jucători din Superligă și atacantul cu șanse reale de a deveni golgheterul acestei stagiuni, putea ajunge în campionatul României încă din 2018, conform surselor Sport.ro. Atunci el a fost propus la FCSB și Sepsi, fiind liber de contract și cerând un salariu lunar de doar 5.000 de euro.
FCSB nu a plătit comisionul impresarului, Sepsi a împrumutat jucători
Clubului lui Gigi Becali l-ar fi refuzat pentru că patronul nu plătește comision agenților de jucători sau intermediarilor transferurilor, iar covăsnenii i-au adus sub formă de împrumut pe Daniel Prosser (Pușkaș Akademia), Andrei Sîntean (Slavia Praga B) și Gabriel Dodoi (CFR Cluj), iar în lot se mai găseau Attila Hadnagy și Marko Simonovski.
"Antrenorul de la Petrolul mi-a spus să nu-l iau că nu e de România"
Ulterior, Compagno a petrecut două sezoane în campionatul din San Marino, la Tre Fiori FC, unde a câștigat o Cupă și o Supercupă și a fost golgheter al campionatului, iar în 2020 și-a încercat din nou norocul în România, fiind refuzat de Petrolul.
"N-am dat niciun ban pe el. Am dat doar 5.000 de euro la impresari. Mi-a zis că a fost la Petrolul Ploiești. Și am sunat și eu să vorbească cu antrenorul care a fost atunci la Petrolul Ploiești. Și mi-a spus să nu-l iau că nu e de România. Nu l-am găsit eu. Am primit o propunere de la un impresar cu care am o relație foarte bună.
Mi-a plăcut de el când l-am văzut că era foarte înalt și dădea bine cu capul. Când l-am adus am zis 'asta e să vedem, l-am adus un an de zile'. De la prima întâlnire mi-am dat seama că o să fie un fotbalist foarte bun. L-am văzut că lovea mingea foarte bine", dezvăluia Adrian Mititelu pentru Fanatik, în noiembrie 2022.
Craiova a promovat în Liga 1 cu Compagno în echipă, dar italianul și-a împărțit minutele în divizia secundă cu Andrei Ciolacu (Birkirkara) și Claudiu Bălan (PAS Giannina), din cauza unei accidentări. Apoi evoluțiile sale au "explodat" în Superligă și a fost vândut la FCSB pentru 1.5 milioane de euro.
Compagno a făcut pasul spre fotbalul mare în România
Andrea Compagno (26 ani / 195cm) este născut la Palermo și s-a format la academiile celor de la Palermo (2006-2011), Catania (2011-2014) și Torino FC (2016). La seniori a evoluat la Catania (2014 / Serie B / Sicilia), ASD Due Torri (2015 / Serie D / Sicilia), Pinerolo FC (2015-2016 / Serie D / Piemont), SSD Argentina Arma (2017 / Serie D / Liguria), Borgosesia Calcio (2017 / Serie D / Piemont), Nuorese Calcio (2018 / Eccellenza / Sardinia), SP Tre Fiori (2018-2020 / Campionato Sammarinese di Calcio / San Marino), FCU Craiova (2020-2022 / Liga 2, Liga 1 / România) și FCSB (2022-2023 / Superliga / România).
În palmaresul său se găsesc Cupa (2018-2019) și Supercupa în San Marino (2019-2020), titlul de golgheter al Campionato Sammarinese (2018-2019), o promovare cu FCU Craiova în prima divizie (2020-2021), fiind declarat în Bănie de două ori jucătorul anului (2020-2021, 2021-2022), iar în acest sezon luptă pentru titlul de golgheter al campionatului românesc și pentru trofeul de campion al României cu clubul lui Gigi Becali.
În actuala stagiune are 31 de meciuri și 19 goluri în campionat, și alte cinci prezențe și un gol în Conference League. El s-a aflat pe lista extinsă a Italiei pentru meciurile cu Anglia și Malta, din campania de calificare la Euro 2024. Italianul a fost adus gratis de FCU Craiova, a fost vândut cu 1.5 milioane de euro la FCSB, acum este cotat la 2 milioane de euro, iar clubul din Berceni vrea 4 milioane de euro pentru a-l lăsa să plece.
Foto - Gabriel Chirea
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News