Alessandro Nesta, propus Stelei! Presa italiana face un anunt surprinzator, dupa ce Becali l-a numit in functie pe Radoi
Gigi Becali l-a pus antrenor la Steaua pe Mirel Radoi, unul dintre idolii fanilor din Ghencea, si viseaza din nou la o calificare in Liga Campionilor. In timp ce Becali si Radoi fac planul de atac pentru noul sezon, presa italiana face o dezvaluire surprinzatoare: "Nesta a fost propus Stelei"
"Romania ar putea fi startul pentru Alessandro Nesta in cariera de antrenor. Fostul fundas al lui Lazio si al Milanului a fost propus la Steaua Bucuresti", este dezvaluirea facuta de italienii de la Sport Mediaset, postul care detine drepturile de televizare ale campionatului italian si care este patronat de nimeni altul decat Silvio Berlusconi.
Jurnalistii italieni spun ca fostul castigator al Ligii Campionilor a fost propus Stelei, dar acestia nu mentioneaza nimic despre faptul ca Mirel Radoi a fost deja numit la Steaua.
Unul dintre jucatorii care a scris istorie in tricoul Milanului, Nesta si-a incheiat cariera de fotbalist anul trecut, dupa o aventura in India, la Chennaiyin. Acum, acesta se pregateste sa devina antrenor si isi cauta echipa.
Nesta a fost recent in Romania, acesta venind la Bucuresti in urma cu doar doua saptamani, dupa ce a fost invitat de unul dintre sponsorii oficiali UEFA Champions League.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News