VIDEO EXCLUSIV Alex Băluță, surprins de ceea ce a găsit la FCSB + mesaj pentru fanii Craiovei: "Toată răsuflarea mea este pentru această echipă"
Alexandru Băluță (29 de ani) a semnat în această vară cu FCSB, după trei ani petrecuți în Ungaria, la Akademia Puskas.
Mijlocașul ofensiv a fost prezentat oficial la FCSB, iar în această săptămână a făcut deplasarea cu echipa în cantonamentul din Olanda. Băluță recunoaște că a fost surprins plăcut de nivelul antrenamentelor de la vicecampioana României, unul mult mai ridicat decât ceea ce a întâlnit în Ungaria.
Alexandru Băluță: "Îmi place foarte mult la FCSB. E o diferență mare față de ce am făcut în Ungaria"
În discursul său, Băluță a spus de mai multe ori că presiunea ridicată și antrenamentele intense îl atrag și s-a arătat încrezător în realizarea obiectevelor de la FCSB: câștigarea titlului și calificarea în grupele Conference League.
"E o perioadă grea, în care acumulăm. Sunt zile cu câte două antrenamente. Nu e ușor nici fizic, nici mental, dar, cu cât e mai greu, cu atât o să fie mai ușor în timpul cantonamentului. M-am obișnuit aici, îmi place foarte mult pentru că se muncește din greu. Echipa are un potențial mare, sunt băieți foarte buni și cred că putem să facem lucruri mari anul acesta.
Din punct de vedere al antrenamentelor nu mi-a fost ușor. E o diferență mare între ce am făcut în Ungaria și ce fac aici. Sunt antrenamente mult mai intense, o mentalitate mult mai puternică aici. D-asta îmi și place foarte mult. Sunt sigur că vom avea realizări mari împreună. Poate tranziția a fost mai ușoară pentru că am mai jucat în Liga 1 și pe majoritatea jucătorilor îi cunosc, astfel că mi-a fost ușor să vorbesc cu ei și să mă înțeleg.
Cu siguranță, obiectivul este titlul mult așteptat de fani, de toată lumea. Va fi o muncă grea și trebuie să o luăm pas cu pas, să nu ratăm nicio zi, să acumulăm din fiecare antrenament și să învățăm. Sincer, nici nu m-am gândit la rivale. Toate echipele s-au pus la punct și va fi un campionat disputat", a spus Alexandru Băluță, într-un interviu acordat pentru PRO TV în cantonamentul din Olanda.
Alexandru Băluță: "Respectul rămâne același pentru suporterii Craiovei, dar toată răsuflarea mea este acum pentru această echipă"
Criticat de fanii Universității Craiova, dar și de conducerea clubului oltean pentru că a ales să semneze cu FCSB după patru ani petrecuți în Bănie, Băluță a transmis un mesaj.
"Nu am dat curs la tot ce s-a întâmplat. Eu sunt împăcat cu alegerea făcută. Pentru mine, respectul rămâne același pentru suporterii Craiovei și, de acum înainte, toată răsuflarea mea este pentru această echipă, Steaua (n.r - FCSB). Nu am avut motive să mai vorbesc cu Mihai Rotaru, nu e treaba mea.
Sunt sigur că fanii mă vor primi foarte bine aici. Eu trebuie să răspund doar în teren prin ceea ce voi arăta. Cred că majoritatea mă încurajează și sunt bucuroși că am ales să vin aici", a mai spus Băluță.
- În cantonamentul din Olanda, FCSB va disputa două partide amicale, cu Anderlecht, pe 1 iulie, și cu PAOK Salonic, pe 5 iulie.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News