Alex Bourceanu, nelămurit de discursul lui Cătălin Cîrjan: "Decât dacă ești sociopat sau (cu) două-trei patologii"
FC Rapid l-a împrumutat pe Cătălin Cîrjan pentru un sezon, de la Arsenal.
Mijlocașul de 20 de ani va juca pentru giuleşteni cel puţin un sezon, Rapid având opţiune de cumpărare la finalul stagiunii 2023/2024.
În sezonul abia încheiat, Cătălin Cîrjan a făcut de patru ori parte din lotul echipei antrenate de Mikel Arteta, în Europa League. Românul a debutat pentru prima echipă a lui Arsenal în decembrie, în amicalul cu Olympique Lyon (3-0), atunci când a intrat în minutul 67 în locul lui Odegaard.
Alex Bourceanu, comentariu acid despre discursul lui Cătălin Cîrjan
Fostul internațional român a vorbit despre mutarea făcută de Rapid, iar un aspect care i-a atras atenția la tânărul fotbalist a fost discursul acestuia.
"E foarte tânăr și foarte vivace. Ceea ce a rămas din discursul lui este că 'Nu am emoții'. Avem emoții prin definiție. Nu ai emoții decât dacă ești sociopat sau (cu) două-trei patologii. E clar că are emoții, din modul în care vorbește. Faptul că e combativ, vrea să ascundă asta, dar e greu de ascuns asta. Probabil că acest tupeu e ceva care îl va ajuta pe teren.
Sper să reușească și în primul rând sper să nu se accidenteze, el vine, dacă nu mă înșel, după două leziuni ale ligamentului încrucișat anterior. Până la 19 ani, sunt două accidentări extrem de complicate, chiar dacă e una e complicat, dacă sunt două e foarte complicat pentru el.
Spune ceva despre modul în care a fost antrenat de-a lungul anilor, probabil. Sper să fie în primul rând sănătos. Să fii la Arsenal și să joci la echipa U19 sau U23 e foarte, foarte greu. Cei din Premier League au puterea financiară de a aduce cei mai buni jucători din lume, chiar și la vârstele fragede, și faptul că a reușit acolo, a jucat o perioadă lungă, deși a trecut prin aceste accidentări, spune ceva despre nivelul lui, despre abilitatea lui.
Sper să nu se accidenteze, probabil, dacă nu se va accidenta, mai devreme sau mai târziu, își va arăta adevăratul nivel", a declarat Alex Bourceanu, potrivit Prosport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News