Cotat la 400.000 de euro de site-urile de specialitate, lui Chipciu i s-ar fi încheiat înțelegerea contractuală cu ”șepcile roșii” la finele actualei stagiuni. Doar că fotbalistul a semnat prelungirea contractului. 

”U” Cluj a anunțat sâmbătă seară, 11 ianuarie, faptul că Alex Chipciu, care a bifat 100 de apariții până în clipa de față la trupa lui Ioan Ovidiu Sabău, va rămâne la echipa din Ardeal până în 2026. 

Alex Chipciu a semnat! Clubul a făcut anunțul

”Alexandru Chipciu (35 de ani) va continua alături de „Șepcile roșii" și în sezonul 2025-2026. Fundașul lateral a semnat prelungirea cu un an a contractului scadent la finalul acestei stagiuni.

Sosit în fereastra de mercato din vara anului 2022 de la CFR, Alexandru Chipciu și-a câștigat imediat locul în echipă prin ambiția și devotamentul arătate în teren, calități care l-au propulsat nu doar în primul 11, ci și în „funcția" de căpitan.

Chipciu a debutat în tricoul lui "U" în prima partidă de la revenirea „studenților" în prima ligă după șapte ani de absență: remiza cu FCSB (1-1) din etapa inaugurală a stagiunii 2022-2023 din Superligă.

În primele două sezoane în alb și negru, Chipciu a strâns nu mai puțin de 80 de prezențe în toate competițiile. În noua stagiune, Alex a rămas un pilon important în echipa care a terminat atât turul, cât și anul calendaristic pe primul loc în Superliga.

Ultima partidă a anului trecut, remiza de la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi (0-0) a fost prilej de celebrare la nivel individual pentru fotbalistul echipei noastre, care a bifat meciul cu numărul 100 pentru Universitatea. În această perioadă, Chipciu a marcat opt goluri și a oferit șapte pase decisive.

Prestațiile constant bune i-au adus lui Chipciu și convocarea la echipa națională după cinci ani de absență. Odată cu intrarea sa pe teren în minutul 63 al partidei cu Cipru din National League, Chipciu a devenit primul jucător al Universității care evoluează într-un meci oficial al Naționalei României din 7 octombrie 2011 încoace, atunci când Adrian Cristea juca într-o partidă din preliminariile Euro 2012, împotriva Belarusului”, se arată în comunicatul emis de ”U” Cluj.