Ricardo Matos a deschis scorul în minutul 35. În actul secund însă, ”șepcile roșii” au întors soarta meciului după două penalty-uri obținute pe final (Dan Nistor, minutul 84 și minutul 90+2).
Alex Chipciu e sincer: ”Nu ne-am dorit să câștigăm așa! Noroc cu VAR-ul și cu Istvan Kovacs”
Alex Chipciu, integralist, a mărturisit că ardelenii au avut mare noroc cu cele două penalty-uri depistate de VAR în finalul părții secunde și, totodată, a punctat că nu și-ar fi dorit să câștige în această maneră.
”Nu ne-am dorit să câștigăm așa. Clar, e mai frumos când câștigi în alt mod. Nu intenționam să câștigăm așa, dar e bine că am reușit totuși, pentru că ar fi fost păcat. În prima repriză am jucat slab, per total. Raportându-ne la ocazii, ar fi fost împotriva fotbalului să nu câștigăm astăzi. Am ratat din toate pozițiile, dar până la urmă s-a făcut dreptate.
Toată lumea, toate echipele, intră mai greu în ritm. Cred că am fost și noi puțin relaxați din cauza rezultatelor de ieri, de la Sepsi și FCSB. Poate am intrat în starea lor. Și noi credem că jucătorii (n.r lui FCSB) s-au gândit că va fi un meci ușor cu Hermannstadt, iar ce au pățit ei, am pățit și noi astăzi.
Am avut însă noroc și am câștigat. Ei (n.r. FCSB) au avut un miliard de ocazii și abia au reușit să egaleze. Noi am avut o strategie bazată pe fotbal. Așa am jucat și în Antalya, unde terenul era ca pe Wembley. Apoi vii aici, pe acest teren, și încerci să pasezi... e greu.
Câteodată, plătim tribut pentru că vrem să pasăm și să dominăm jocul. Astăzi, am avut noroc cu VAR-ul și cu Istvan Kovacs, un arbitru extraordinar. El a văzut penalty-urile, pentru că în teren nu s-au văzut de aribtru”, a spus Alex Chipciu.