VIDEO Alex Chipciu, furios pe arbitru după eșecul cu Rapid: „Să-și ia un telescop! A mâncat iute și s-a dus la baie în timpul meciului?”
Alexandru Chipciu acuze către Adrian Cojocaru și arbitrul din camera VAR după greșeala din meciul trecut, cu FC Voluntari.
U Cluj a pierdut în runda a opta din Superligă, 0-1, cu Rapid. Meciul a fost decis de o lovituă de la 11 metri, pe care Marko Dugandzic (28 ani) a fructificat-o în minutul 80.
La finalul partidei, Alexandru Chipciu (33 ani) a reclamat din nou naivitatea pe care clujenii au arătat-o în ultimele minute ale jocului, neputând să plece cu un punct de pe Giulești. De asemenea, extrema lui U Cluj este de părere că dacă echipa sa nu va ieși din această pasă proastă, viitorul în primul eșalon este incert.
„Un joc care anunța un egal din nou, nu mi s-a părut nicio diferență între echipe pe teren. Am fost naivi din nou. Am alergat mult, din păcate degeaba. Nu am obținut nimic.
A fost un meci echilbirat, cu momente bune și pentru noi și pentru Rapid. Faptul că ei sunt lideri acum în clasament, ar fi ceva încurajant pentru noi, dar la câte înfrângeri avem în acest an în același stil, e greu să găsești ceva motivant. Am ajuns de multe ori în fața porții, e greu să ajungi la o concluzie. Am ratat mult, am făcut și greșeli la fiecare meci. Clar îmi doream mult mai mult, sunt foarte dezamăgit, trebuie să facem ceva în viitor, pentru că așa o să fie foarte greu”, a declarat Alex Chipciu, la finalul jocului cu Rapid.
Eugen Neagoe (55 ani) a obținut o remiză în primul meci pe banca tehnică a lui U Cluj, 0-0 cu FC Voluntari. Însă Chipciu nu a putut uita că ardelenilor i s-a refuzat un penalty clar în jocul trecut, când Ricardinho (28 ani) a comis un henț evident în careu, în minutul 37.
Chipciu: „La Voluntari e televizor cu tub și nu a apucat să vadă meciul?”
„Sincer, de asta am vorbit să vorbesc. Am auzit înainte de meci o explicație de la Voluntari. Am înțeles că arbitrul care era la VAR a crezut că mingea nu a fost în mână, ci în genunchi. Asta a fost explicația oficială. Păi să-și ia un telescop, sau la Voluntari e televizor cu tub și nu a apucat să vadă meciul. Sau a mâncat nachos, ce a făcut? A mâncat iute și s-a dus la baie în timpul meciului? Cum să fie explicația că l-a lovit mingea în genunchi. Pierdem punte, suporterul te înjură, cred că ar trebui să plăteasă și ei. Faci efort degeaba, nu? Clar, nu scuză cu nimic evoluțiile noastre de până acum, dar mi se pare de o penibilitate ieșită din comun.
La Romario n-ai mai crezut? Nu vreau să mă gândesc la alte combinații. Cum ai crezut? Ai televizorul în față, pe Giulești sunt plasme, se vede penalty, dar acolo e televizor mic? OK, suntem o echipă amărâtă, lumea ne-a luat în râs și își permit mai multe cu noi. Dar să nu își bată joc de noi. Nu e bine ca fotbalist să vorbești despre astea, dar mi se pare penibil, serios.
Dă-ne și nouă penalty. Suspendă-l juma' de an să sufere. Mergi la galerie, te înjură suporterul de familie, de toate cele. Sau nu veni cu explcații penibile, minte, spune ceva, că ai crezut că e mâna lipită. Probabil televizor era mic sau arbitrul mânca nachos.
Mi se pare bătaie de joc. Dacă eu respect arbitrul pe teren, respectă-mă și tu, nu-ți bate joc de mine”, a mai spus Chipciu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News