Alex Crețu, încrezător înaintea meciului cu FSCB. Ce a transmis fotbalistul Universității Craiova
În următoarea etapă, Universitatea Craiova se va duela cu FCSB-ul lui Nicolae Dică.
Universitatea Craiova a pierdut în etapa a 10-a pe teren advers cu CFR Cluj, scor 0-2. Trupa din Bănie nu a reușit să fie atât de periculoasă la poarta adversă ca formația dirijată de Dan Petrescu și a ratat ocazia de a avansa câteva poziții în campionat.
După fluierul final, Alexandru Crețu a vorbit despre evoluția oltenilor, evidențiind problemele pe care Universitatea le întâmpină pe teren. Totodată, fotbalistul așteaptă duelul cu FCSB, unde simte că echipa sa se va mișca bine.
Crețu: „Nu putem să dăm cadouri la nesfârșit”
„E clar că atunci când începi jocul la 2-0, echipele cu care jucăm nu își crează multe șanse de gol, dar nu știu ce se întâmplă, dar le dăm ușor mingea, iar ele marchează prea ușor. Trebuie să reglăm aceste probleme și cred că vom face mai mult.
Nu ne gândim la ceilalți, e important să adunăm puncte, dar jucăm două meciuri bune și unul prost. Trebuie să avem constanță. Cel mai important e să adunăm puncte.
Am întâlnit echipe bune, urmează FCSB. Au un lot bun, jucători tineri, cu valoare, dar nu putem să dăm cadouri la nesfârșit și cred că putem face un rezultat bun.”, au fost cuvintele lui Crețu după meci.
CFR Cluj - Universitatea Craiova 2-0
CFR Cluj a deschis scorul în minutul 17 prin golul superb marcat de Muhar. Zece minute mai târziu, ardelenii au stabiit scorul grație unui autogol al lui Valerică Găman.
În urma acestui rezultat, CFR Cluj a urcat pe locul cinci, cu 15 puncte, la șase puncte distanță de liderul Farul Constanța, dar cu două meciuri mai puțin. În următoarea etapă, CFR va juca împotriva celor de la FC Argeș.
Universitatea Craiova rămâne pe locul opt, cu 14 puncte, și se pregătește pentru duelul cu FCSB, din următoarea etapă.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News