Alexandru Chipciu și-a spus oful după remiza de la Ploiești: „Și-au bătut joc de noi! Mă enervez după meci și spun lucruri”
Chindia Târgoviște a „smuls” un rezultat de egalitate cu 'U' Cluj pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, scor 2-2.
„Șepcile roșii” au avut un avantaj de două goluri, însă echipa dirijată de Anton Petrea a reușit să restabilească egalitatea și să obțină un punct important în lupta pentru evitarea retrogradării.
Alexandru Chipciu și-a spus oful după remiza de la Ploiești: „Și-au bătut joc de noi! Mă enervez după meci și spun lucruri”
După meci, Alexandru Chipciu a vorbit despre evoluția echipei sale și și-a descărcat nervii pe arbitrii din campionatul României, precizând că au fost multe situații în care 'U' Cluj a fost dezavantajată în meciurile directe.
„Cred că am controlat jocul până la 2-0. Nu ne-au pus nicio problemă. Controlam jocul, aveam ocazii. Apoi, după ce au înscris golul de 2-1, am intrat și noi în degringoladă. Din păcate, noi nu am gestionat bine ultimele minute, nu am fost concentrați și ne-au egalat. E frustrant, clar, să fii egalat la ultima secundă. Ăsta e fotbalul, pe viitor trebuie să fim mai atenți.
Am sperat, normal, că va întoarce faza. Dar, vreau să și precizez că arbitrii și-au bătut joc de noi în campionatul ăsta. Am avut niște penalty-uri cu închisoare și cu suspendare, dar nu ni le-au dat nimeni. Nu mai vreau să comentez. Asta e. Ne-am obșinuit să fim așa mai ciupiți, nu știu dacă intenționat sau nu. Nu-mi pot da seama.
Eu la Universitatea Cluj îmi doresc ca deciziile să fie corecte sau să ne ajute pe noi. Oricum, au fost niște penalty-uri incredibile. Nu mai comentez, nu mai spun nimic. Și așa mă enervez după meci și spun multe lucruri. Sper să arbitreze corect și să ne dea ce e al nostru. Am avut niște penalty-uri care m-au scos din minți, ca jucător. Nici măcar nu s-au verificat la VAr, dar asta e. Ne conformăm situației”, a spus Alexandru Chipciu după meci.
Chindia Târgoviște - 'U' Cluj
Mamadou Thiam a deschis scorul în minutul 44, iar Ze Gomes a majorat diferența în partea a doua a meciului, imediat după ce echipele au revenit de la vestiare, în minutul 51.
Gazdele au beneficiat de o lovitură de la 11 metri, iar Cristian Neguț a redus din diferență în minutul 64 din penalty. În prelungiri, Dejan Boldor a restabilit egalitatea (minutul 90+5) într-un final de vis pentru Chindia.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News