FOTO Alexandru Cicâldău a aterizat la Craiova! Anunț inedit al oltenilor
Alexandru Cicâldău (27 de ani) a ajuns la Craiova, luni seară, în ultima zi de mercato, și va semna cu Universitatea.
Alexandru Cicâldău a revenit la Universitatea Craiova
Cicâldău, care mai avea doi ani de contract cu Galatasaray, a plecat din Istanbul și a aterizat luni seară, în jurul orei 18:45, la Craiova. Anunțul a fost făcut chiar de clubul din Bănie, care a postat o imagine cu datele zborului.
Pe Alexandru Cicâldău l-a dorit în această perioadă și Petrolul, însă Ioan Becali a transmis că este exclus ca jucătorul său să meargă la Ploiești.
Impresarul a anunțat, luni dimineață, că Alexandru Cicâldău va fi transferat definitiv de Universitatea Craivoa la Galatasaray.
"Cicâldău va fi jucătorul Craiovei. Numai jucătorul Craiovei! În cazul în care ultimele detalii între Craiova și Galata nu se rezolvă, rămnâe la Galata să ia contractul plin pe care îl are.
E modificare de ultimă oră, noi am schimbat crezând că Universitatea Craiova este o echipă care poate ajunge în cupele europene, pe când la Petrolul se pot întâmpla multe, bune sau rele. La Craiova, cel mai rău e locul 3 sau 4. Eu sper să fie pe podium.
Urmează să se pună ultimele detalii. Mai sunt doi ani de contract. Craiova trebuie să facă opțiune de cumpărare. Îl cumpără acum, practic. El nu mai poate să fie împrumutat", a spus Ioan Becali, la Fanatik, luni dimineață.
Pentru Alexandru Cicâldău este o revenire la Universitatea Craiova după trei ani. Mijlocașul era vândut în 2021, la Galatasaray, pentru 6,5 milioane de euro.
La formația turcă, Cicâldău a jucat în 41 de partide, a marcat 5 goluri și a oferit 4 pase decisive. În precedentele sezoane, Galatasaray l-a împrumutat la două echipe diferite, Ittihad Kalba (Emiratele Arabe Unite) și Konyaspor (Turcia).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News