Sârbul traversează însă o stagiune "neagră", nu marchează, și-a pierdut încrederea și a devenit o țintă pentru publicul din Giulești.
În momentul în care și-a programat prima pășire pe poarta play-off-ului, Șumudică s-a ales cu un nou caz pe masă, acela al atacantului central cu care va vâna punctele care să-l mențină printre primele șase și la finalul sezonului regular. Rămas fără principala gură de foc după cantonamentul cu peripeții din Dubai, antrenorul din Grant își apără nouarul la nivel declarativ și cere, printre rânduri, clemență din partea suporterilor.
În play-off cu atacantul care marchează un gol la 922 de minute!?
Situația e una pe care suporterii bucureștenilor au mai întâlnit-o în startul stagiunii, imediat după vânzarea lui Albion Rrahmani la Sparta Praga. Atunci, ca și acum, Borisav Burmaz trebuia să fie soluția de compromis, omul care înlocuiește imediat titularul incontestabil, dar sârbul crescut la juniorii Stelei Roșii Belgrad a fost o dezamăgire constantă.
Burmaz a fost forțat pe fondul randamentului dezamăgitor al concurentului Jambor, a ratat ocazii monumentale la Ploiești și la Sfântu Gheorghe și a redevenit opțiunea a doua odată cu transferul spectaculos al lui Aaron Boupendza.
A ieșit în evidență într-un singur moment, la Cluj, când a marcat pe final golul care i-a adus Rapidului un punct prețios în meciul cu CFR Cluj (1-1), apoi a reluat șirul evoluțiilor șterse cu Petrolul, Sepsi și cu Poli Iași. În total, omul care a costat 400.000 de euro în iarna lui 2024 a avut nevoie de 922 de minute pentru a puncta o singură dată, având cifre ofensive mai slabe decât stoperul Alexandru Pașcanu.
Dezolant cu Poli Iași, luat în primire de fani
Luni seară, în lipsa lui Boupendza, Burmaz a primit o nouă șansă nesperată, dar a arătat din nou ca un atacant șters, insipid, cu moralul la pământ și apăsat de absența realizărilor. A lipsit cu brio din orice fază periculoasă creată de Petrila sau Christensen, a terminat meciul fără șut spre sau pe poartă, a câștigat doar 26% dintre duelurile în care a fost implicat și a dus la capăt doar 44% dintre acțiunile pe care le-a inițiat în cele 75 de minute petrecute pe teren.
Cu un sfert de oră înaintea finalului, Șumudică l-a schimbat cu Clinton N'Jie, iar publicul din Giulești a reacționat imediat cu un cor de fluierături menit să taxeze un nou meci nereușit al atacantului sârb, rămas dator la capitolul implicare: "Și suporterii trebuie să înțeleagă că suntem puși în fața faptului împlinit, îl avem doar pe Burmaz. Nu-mi pică bine nici mie, nici jucătorului (n. red - faptul că a fost fluierat), e greu", a spus Șumudică, chestionat pe subiect, pentru fanatik.ro, la o zi după succesul cu Poli Iași.
1,4 milioane de euro e valoarea de piață a lui Borisav Burmaz, marcator a opt goluri în cele 38 de meciuri jucate în tricoul Rapidului după transferul de 400.000 de euro de la Vozdovac.
Alternativele nu există
Sâmbătă seară, pe Giulești vine Universitatea Craiova, iar fanii vor trebui să-și pună din nou speranțele în Borisav Burmaz. Pentru că niciunul dintre ceilalți fotbaliști ofensivi ai Rapidului nu are calitățile necesare pentru a fi trimis în centrul liniei de atac, iar David Ankeye va avea nevoie de cel puțin trei sau patru săptămâni înainte de a fi aruncat în luptă.
Tânărul Rareș Pop, cu trei goluri marcate în acest sezon, e un atacant de bandă clasic, camerunezul Clinton N'Jie nu e obișnuit cu poziția de nouar pe care a fost trimis în finalul meciului cu Poli Iași și nici nu e pus la punct cu pregătirea fizică după ce a pierdut pregătirea de iarnă.
Singura variantă, și aceea puțin probabilă și recunoscută de Șumudică drept o soluție de avarie ar fi forțarea lui Alex Dobre: "Poate o soluție, dar nu știe să joace cu spatele la poartă, ar fi Dobre. Ca viteză, dacă găsesc spații. Mie imi trebuia un jucător abil, singura soluție era Burmaz", a admis tehnicianul în vârstă de 53 de ani.