NEWS ALERT "Am ajuns la un numitor comun" FCSB, gata să bată palma cu jucătorul din "top 3"
Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a vorbit despre negocierile cu Risto Radunovic pentru prelungirea contractului.
Risto Radunovic (32 de ani) își încheie contractul cu FCSB la finalul anului 2024. Aflat în ultimele șase luni, fundașul muntenegrean afirma, marți, după meciul cu Maccabi Tel Aviv (1-1), că poate negocia cu orice echipă, însă nu și-a decis încă viitorul.
Mihai Stoica: "Am ajuns la un numitor comun cu Risto Radunovic pentru prelungirea contractului"
O zi mai târziu, Mihai Stoica anunță că a discutat cu Risto Radunovic despre prelungirea contractului și că s-a ajuns la "un numitor comun". Singurul lucru de pus la punct are legătură cu durata noii înțelegeri.
Mai mult, oficialul de la FCSB spune că i-a propus lui Radunovic să rămână în cadrul clubului și după retragere, în funcția de director sportiv.
"Am avut o discuție azi legată de prelungirea contractului. Eu zic că suntem foarte aproape. Este prima discuție în urma căreia suntem foarte aproape. Am ajuns la un numitor comun. E vorba doar de perioadă. Sper ca mâine să rezolvăm și problema asta. Banii îi dă Gigi, iar Gigi are calculele lui.
Eu îmi doresc din toată inima să rămână. Pentru mine a fost mereu în top 3 ca importanță și în vestiar. E un băiat admirabil și chiar i-am spus și lui că îmi doresc ca el să joace cât mai mult, să se retragă de la noi și să rămână în cadrul clubului. I-am făcut propunerea azi. Eu caut de mult timp un director sportiv. Am încercat cu Dică. Singurul cu care am reușit a fost Narcis Răducan la Urziceni. Am încercat cu Pintilii, n-a vrut. Am încercat cu Chiricheș, n-a vrut. Chiar și cu Filip am încercat", a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.
Risto Radunovic joacă la FCSB de la începutul anului 2021, când a fost cumpărat de la Astra Giurgiu pentru 400.000 de euro. Muntenegreanul a strâns până acum 140 de meciuri, iar în sezonul trecut a cucerit titlul de campion.
VIDEO Risto Radunovic, după FCSB - Maccabi Tel Aviv 1-1
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News