"Am fost singurul de la Dinamo care a fost la EURO, am castigat un trofeu". Cum le-a raspuns Steliano Filip dinamovistilor care l-au injurat in Stefan cel Mare

Dinamo a invins-o cu 2-0 pe Dunarea Calarasi, cu golurile marcate de Nistor si Montini, in primul meci al Play Out-ului.

Fost jucator la Dinamo, Steliano Filip s-a intors in Stefan cel Mare ca adversar. El a fost titular la Dunarea Calarasi, dar nu a putut face mai mult pentru a evita infrangerea formatiei lui Alexa. Filip a fost apostrofat de unii dintre suporterii lui Dinamo si a raspuns la final.

"Asta este, trebuie sa uitam ce s-a intamplat in aceasta seara si sa ne gandim la meciul cu Iasi, pentru ca avem nevoie de puncte.

Dinamo e o echipa buna, cu jucatori de valoare, cu un antrenor foarte bun. Le urez bafta. Nu prea vreau sa vorbesc de Dinamo, nu sunt eu in masura, au fost multe schimbari, eu doar le doresc bafta.


Trebuie sa salvam Dunarea de la retrogradare, sa aratam ca suntem fotbalisti de valoare. Eu nu cred ca este greu, pentru ca avem un lot foarte bun, dar trebuie sa fim mai atenti si sa profitam de ocazii.

E problema celor care m-au apostrofat. Chiar daca am avut putine realizari, eu am fost singurul fotbalist de la Dinamo care a fost la EURO. Am castigat un trofeu cu Dinamo. Eu sunt acum jucatorul Dunarii si ma gandesc doar la actuala mea echipa", a spus Steliano Filip.

Nistor: "Ma simt penibil cand vad tribunele goale"


Dinamo a debutat cu o victorie in Play Out, dar Nistor, marcator al golului de 1-0, spune ca nu se poate bucura pe deplin. Tribunele goale l-au intristat. "E penibil sa jucam in Play Out", spune el.

"Suntem bucurosi ca am obtinut o victorie si cred ca scorul putea fi mai mare. Incet-incet sper sa inchegam o echipa si la anul sa nu mai jucam cu tribunele asa de goale. Sunt dezamagit, nu am ce sa fac, trebuie sa mergem mai departe. Chiar daca jucam in Play Out, incerc sa-mi ajut echipa.

Trebuie sa tinem capul in pamant, sa muncim mai mult, sa demonstram ca meritam si sa nu mai jucam ca in curtea scolii cu tribunele goale. Va spun sincer si cu mana pe inima, ma simt penibil, dar nu am ce sa fac. Trebuie sa mergem mai departe, sa o luam de la capat", a spus Nistor.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!