ANALIZA | Liga I, la un minim istoric. Saracia din fotbalul romanesc, evidentiata de sumele cheltuite de cluburi! Cati bani s-au dat pe transferuri
Un campionat dominat de la un capat la altul de Steaua, in care celelalte 17 echipe sunt impartite in cele care se lupta pentru Europa League si cele care se bat pentru evitarea retrogradarii si, in unele cazuri, a falimentului.
Liga I traverseaza una dintre cele mai negre perioade ale sale, iar vremurile in care se plateau salarii de pana la 350-400 de mii de euro anual sunt istorie.
Fotbalul romanesc se afla la poate cel mai jos punct. Paradoxal, in perioada in care echipa nationala pare a fi pe val, fiind lider in grupa de calificare la turneul final al Campionatului European din Franta, 2016.
Murdarit de scandaluri de coruptie si de dosare anchetate de DNA si DIICOT, dar si de fel de fel de alte scandaluri, fotbalul din Romania a devenit in ultimii ani un fotbal al insolventilor, in care salariile platite la zi si fotbalistii transferati pe bani par a tine de domeniul fantasticului.
Liga I a ajuns in sezonul 2014/2015 la un minim istoric. Si nu vorbim doar de audientele inregistrate pe stadioane si in fata televizoarelor, ci de lipsa aproape totala a investitiilor.
Cu o situatie incerta in ceea ce priveste drepturile de televizare si cu un numar record de cluburi aflate in insolventa, Liga I nu mai reprezinta o destinatie pentru multi fotbalisti straini, asa cum se intampla in anii precedenti, cand aveam echipe in cupele europene, iar CFR, Vaslui sau Timisoara plateau salarii imense.
Dincolo de cluburile aflate in insolventa, carora procedurile legale le interzic sa faca transferuri "pe bani", celelalte formatii vad mutarile de jucatori ca pe un lux, indiferent ca sumele de transfer sunt de cateva zeci de mii sau cateva sute de mii de euro. Termenul de "milioane" a disparut oricum.
Astfel, jumatate dintre cluburile din primul esalon nu au facut niciun transfer pentru a-si intari lotul, in conditiile in care cele mai multe se pregatesc pentru primul cantonament al iernii.
Mai mult, echipa care la inceputul sezonului parea sa aiba cea mai mare stabilitate financiara, datorata si participarii in cupele europene, Steaua, a facut un singur transfer. Campioana Romaniei i-a pierdut pe Sanmartean si Szukala, iar la capitolul veniri l-a trecut pe tanarul Rares Enceanu, un fotbalist care nu a apucat inca sa arate prea multe in fotbalul intern.
Cum baza de jucatori romani este si ea tot mai mica, iar banii tot mai putini, cele mai multe cluburi apeleaza la fotbalisti liberi de contract. Asa au ajuns Dinamo, Rapid sau U Cluj sa ia jucatori anonimi din liga secunda a Portugaliei, din esalonul al treilea francez sau din Israel.
Steaua
Rares Enceanu (FC Brasov) – 280.000 de euro
Astra Giurgiu
Filip Mrzljak (Lokomotiva Zagreb) – Liber de contract
Claudiu Bumba (FCM Targu-Mures) – 280.000 de euro
CS U Craiova
Andrei Dumitras (Ceahlaul) – 220.000 de euro
Marius Briceag (Rm. Vâlcea) – 100.000 de euro
Dinamo
Marius Niculae - Liber de contract
Hatem El Hamed (Ashdod) – Împrumut
Henrique de Jesus (FCM Targu-Mures) – Liber de contract
Gicu Grozav (Terek) - cu mentiunea ca Dinamo s-a inteles cu fotbalistul, dar acesta are un litigiu cu formatia rusa
Viitorul
Catalin Munteanu (FC Brasov) – Liber de contract
Paul Parvulescu (Steaua) – Imprumut
Universitatea Cluj
Geoffrey Castillion (New England Revolution) – Liber de contract
Daniel Martins (Beira Mar) – Imprumut
Alex Munteanu – Liber de contract
CSMS Iasi
Madalin Ciuca (Metalul Resita) – Liber de contract
Otelul Galati
Sanaa Altama (Royal Mouscron) – Liber de contract
Rapid
Constantin Grecu (Rapid) – Liber de contract
Andrei Cerlinca (Rapid CFR Suceava) – Liber de contract
Un adunare simpla a tuturor mutarilor din acest sezon, incluzand perioada de mercato din vara, evidentiaza un lucru extrem de trist. Cluburile din Romania, adunate, au cumparat jucatori de doar 3,5 milioane de euro, adica o medie de mai putin de 200 de mii de euro per club. Daca mai mentionam si faptul ca s-au facut in total 331 de mutari, reiese faptul ca fiecare dintre acestia a costat putin peste 10 mii de euro.
Ca o comparatie, in urma cu 5 sezoane, cluburile din Liga I cheltuiau in total aproape 55 de milioane de euro. Era anul in care CFR club facea cel mai scump transfer din fotbalul romanesc, cheltuind 2,5 milioane de euro in schimbul lui Alvaro Pereira. Tot atunci, clujenii mai cheltuiau un milion de euro pe Yssuf Kone, dar si alt "maruntis" de 3 milioane pe Lacina Traore, Oberman, Sanchez Prette, Hugo Alcantara sau Rade Veljovic.
De asemenea, era anul in care Steaua cheltuia bani buni pe Bogdan Stancu, Toja, Janos Szekely sau Arthuro, ajungand, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.de, la circa 8,5 milioane de euro investiti.
Tot in acel an, Rapidul arunca cu bani in stanga si in dreapta si ii lua pe Jose Peseiro (antrenor), Juliano Spadacio, Urko Pardo, Ricardo Fernandes sau Daniel Paulista.
In sezonul 2008/2009, cluburile din Liga I au cheltuit in medie peste 3 milioane de euro, adica mai mult decat totalul pus la bataie acum de cele 18 la un loc.
sezonul 2005/2006
total cheltuit: >8 milioane euro
total incasari: >5 milioane euro
sezonul 2006/2007
total bani cheltuiti pe transferuri: >20 milioane
total incasari: >16 milioane
sezonul 2007/2008
total cheltuit: >45 milioane euro
total incasari: >25 milioane euro
sezonul 2008/2009
total cheltuit: >55 milioane euro
total incasari: >45 milioane euro
sezonul 2009/2010
total cheltuit: >15 milioane euro
total incasari: >25 milioane euro
sezonul 2010/2011
total cheltuit: >20 milioane euro
total incasari: >40 milioane euro
sezonul 2011/2012
total cheltuit: >13 milioane euro
total incasari: >15 milioane euro
sezonul 2012/2013
total cheltuit: >10 milioane euro
total incasari: >25 milioane euro
sezonul 2013/2014
total cheltuit: >8 milioane euro
total incasari: >27 milioane euro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News