Andrei Dumiter vrea să fie titular: „Sper să prind tricoul și să nu-i mai dau drumul!”

Andrei Dumiter vrea să fie titular: „Sper să prind tricoul și să nu-i mai dau drumul!” Superliga

FCSB s-a impus cu 3-2 în fața Universității Craiova, în etapa a 17-a a Ligii 1. 

Toni Petrea a optat pentru Andrei Dumiter (22 ani) în centrul atacului în meciul cu Universitatea Craiova. Iar jucătorul și-a răsplătit antrenorul și a marcat golul egalizator, 1-1, în minutul 16, din pasa lui Florin Tănase.

La finalul partidei, Dumiter a mărturisit că își dorește să bifeze mai multe minute în tricoul roș-albastru și a precizat că va da totul la antrenament pentru a merita să fie titular. 

Mă bucur că am reușit să câștigăm acest meci până la urmă. Ne dă speranțe pentru viitor, suntem optimiști că putem să îi ajungem din urmă pe cei de la FCSB. M-am pregătit, am tras de mine, mi-am așteptat rândul, a venit și am înscris. Sper să o fac și pe viitor. Sper să prind tricoul și să nu îi mai dau drumul. Sper să joc cât mai multe meciuri și să înscriu goluri, pentru că știu că doar așa o să rămân în echipă.

Este greu să concurezi cu Keșeru, Claudiu este un jucător foarte bun, a marcat 300 de goluri, dar sper să îmi ajut și eu echipa meci de meci. Mă antrenez cât pot de bine și sper să îmi vină șansele cât mai curând. Și cu Mioveni am dat gol, apoi am stat pe bancă patru meciuri.

A fost un meci frumos, cu spectatorii care au revenit la stadion. Ne bucurăm și sperăm, cum am mai spus, să ne apropiem de CFR”, a declarat Andrei Dumiter la finalul jocului cu Unviersitatea Craiova.

În urma acestui rezultat, FCSB s-a apropiat la 5 puncte de CFR, clujenii având un meci mai puțin, în timp ce Universitatea Craiova s-a îndepărtat la 14 puncte de ldierul Ligii 1. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!