Andrei Ivan ar putea părăsi Universitatea Craiova: ”Dacă pleacă, ar trebui să nu se mai întoarcă”
Universitatea Craiova. cu Laurențiu Reghecampf, a reușit să îl reabiliteze pe Andrei Ivan.
Atacantul ce a făcut parte din generația U21 2019 care făcea senzație la Campionatul European din Italia nu s-a regăsit în ultima perioadă. După experiențele eșuate de la Kuban Krasnodar și Rapid Viena, acesta a revenit în echipa națională în dubla cu Germania și Armenia, după ce nu mai fusese convocat pentru un meci oficial din martie 2019.
Basarab Panduru, secundul lui Laurențiu Reghecampf, consideră că dacă Ivan va pleca de la echipă, acesta ar trebui să confirme și în afară. Cu 9 meciuri la Krasnodar și 40 de meciuri, în care a înscris de trei ori, la Rapid Viena, Andrei Ivan este unul dintre cei mai importanți jucători de la Universitatea Craiova.
”A marcat multe goluri. Sunt multe în puţine etape. E un jucător în formă, a înţeles şi el că dacă trebuie să plece, trebuie să facă altceva afară. A fost în Rusia, la Rapid Viena. Acum, a treia oară, când te duci la o echipă, nu mai ai scuze. Ştii ce fotbal e, ce se cere acolo. Dacă pleacă, aşa ar trebui să fie, să nu se mai întoarcă. E tânăr, trebuie să fie serios, că asta e treaba la jucătorii tineri. Aici se face diferenţa.
Jucători talentaţi am văzut toată viaţa, care n-au ajuns absolut nimic. Depinde de fiecare om. E foarte important. Acum ai 19 ani, acum ai 30 de ani la fotbal. Acum, ai oameni care-ţi spun ce trebuie să faci, îţi arată drumul corect, iar talent au jucătorii tineri. Cei din faţă au talent, Baiaram, Markovic, Vlădoiu, Cîmpanu. Sunt tineri, dar e important să le arăţi drumul corect şi să o ia pe drumul corect”, a spus Basarab Panduru, pentru Telekomsport.
În total, Ivan a strâns 176 de meciuri, 38 de goluri și 21 de pase de gol în tricoul Craiovei. 8 goluri și două pase decisive au fost înscrise în acest sezon.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News