Andrei Ivan încinge spiritele înainte de playoff: „Am plâns de bucurie când am eliminat FCSB-ul din Europa!”
Andrei Ivan, declarație despre momentul când a blocat-o pe FCSB să ajungă în grupele Europa League.
Andrei Ivan (25 ani) a avut o primă parte excelentă a sezonului 2021-2022. Atacantul lui Laurențiu Reghecampf a marcat 11 goluri în toate competițiile pentru Universitatea Craiova, în 20 de partide, reușind să ofere și două pase decisive.
Cu toate acestea, oltenii se află la 15 puncte de FCSB, ocupanta locului doi, și la 25 de puncte de liderul CFR Cluj. Dar Ivan este încrezător că Universitatea Craiova poate diminua această diferență în 2022 și își amintește de victoria dulce din 2018, din playoff-ul Europa League, când evolua pentru Rapid Viena și a eliminat echipa patronată de Gigi Becali.
Atunci, succesul roș-albaștrilor din tur, 2-1, nu a fost suficient pentru ca FCSB să se califice în grupele Europa League. Rapid Viena a câștigat pe teren propriu cu 3-1, iar Nicolae Dică și jucătorii săi au părăsit cupele europene.
Andrei Ivan: „Benzar îmi tot zicea că ne bat”
„Mi-a plăcut mult acolo (n.r. - Rapid Viena). Am avut momente foarte bune, am jucat și în Europa League, însă am ajuns în playout. O surpriză! Însă avuseserăm foarte multe meciuri și ne-a fost greu să ținem pasul și în campionat.
Am început să plâng de bucurie după meci! Voiam să-i scoatem. Chiar vorbeam cu Benzar în timpul meciului și la 2-0 pentru ei îmi tot zicea că ne bat”, a declarat Andrei Ivan pentru gsp.
Spre deosebire de FCSB, Universitatea Craiova nu este sigură de participarea în playoff. Elevii lui Laurențiu Reghecampf trebuie să aibă un parcurs fără greșeală în cele 9 meciuri rămase din campionatul regulat pentru ca Farul Constanța sau Rapid să nu-i sufle poziția.
Clasamentul Ligii 1
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News