Andrei Ivan numește favorita la titlu și e categoric: "FCSB e echipă de bătut!"
Universitatea Craiova debutează în play-off-ul din Liga 1 cu un meci pe terenul lui FCSB, sâmbătă, de la ora 20:00.
Căpitanul echipei Universitatea Craiova, Andrei Ivan, consideră că CFR Cluj are cele mai multe şanse să câştige titlul de campioană a Superligii în acest sezon, chiar dacă nicio echipă din play-off nu trebuie subestimată.
Andrei Ivan: "CFR Cluj e favorită la titlu"
"Nu s-a vorbit niciodată de titlu în vestiar, mereu am luat-o pas cu pas. Următorul meci este cel mai important pentru noi şi trebuie să luăm cele trei puncte. Nu ne interesează părerea altora, noi ne vedem de treaba noastră, ne antrenăm şi la finalul sezonului vom vedea pe ce loc vom termina. Nu ştiu a câta şansă avem, dar cred că toate din play-off au şansă la titlu.
Depinde şi cum începem play-off-ul. Trebuie să începem cu o victorie şi să terminăm cât mai sus. Eu cred că prima şansă o au cei de la CFR Cluj, au fost cinci ani campioni. Dar nu trebuie subestimată nicio echipă, şi noi avem o echipă valoroasă, vom vedea la finalul campionatului", a afirmat Andrei Ivan, joi, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Andrei Ivan: "FCSB e o echipă de bătut"
Referitor la partida cu FCSB din prima etapă a play-off-ului Superligii, Ivan a spus că echipa sa are puterea de a se impune la Bucureşti.
"Va fi o partidă foarte grea pentru noi. Începe play-off-ul, trebuie să mergem la Bucureşti pregătiţi, pentru că întâlnim un adversar foarte valoros.
Sunt trei puncte foarte importante pentru noi, pentru că cei de la FCSB sunt în faţa noastră şi trebuie să câştigăm. Normal că FCSB e o echipă de bătut, dacă nu credeam asta nu mai plecam mâine la Bucureşti. Trebuie să fim concentraţi pe teren şi să muncim mult", a mai spus Ivan.
Universitatea Craiova va întâlni formaţia FCSB, sâmbătă, de la ora 20:00, pe Arena Naţională din Bucureşti, într-o partidă din cadrul primei etape a play-off-ului Superligii.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News