EXCLUSIV Antonio Sefer, dezvăluiri fără precedent despre situația alarmantă din Israel: "Îmi e foarte frică! Sunt într-un buncăr acum"
Antonio Sefer e legitimat la Hapoel Beer Sheva, echipă din primul eșalon al Israelului.
„Palestinieni înarmați s-au infiltrat în zonele din sudul Israelului și au lansat rachete din Fâșia Gaza, într-un atac surpriză revendicat de mișcarea islamică Hamas”, au scris Știrile PRO TV, citând presa internațională.
Antonio Sefer, dezvăluiri fără precedent despre situația alarmantă din Israel: "Îmi e foarte frică! Sunt într-un buncăr acum"
Antonio Sefer a vorbit pentru PRO TV & Sport.ro despre situația alarmantă din Israel. Fostul jucător de la Rapid București a dezvăluit că au fost aruncate 2500 de bombe și că se află în acest moment într-un buncăr la niște vecine de bloc.
„Situația nu e așa bună, îți dai seama. Nu ne-am așteptat. Sunt tot felul de teroriști care au intrat în orașe. S-au dat bombe, da. 2500 de bombe. La șase dimineața a început totul. Gândește-te, ne-am trezit și au început alarmele. E foarte ciudat totul. Eu sunt într-un buncăr. Sunt la niște vecine de-ale mele. Sunt fane Beer Sheva. Mi-era foarte frică. M-am speriat. Am ieșit pe balcon”, a spus Antonio Sefer.
Potrivit haaretz.com, peste 200 de israelieni au fost răniți și câțiva au fost uciși, în urma atacului cu rachete. De asemenea, președintele consiliului regionat Shaar ha-Negev a fost ucis sâmbătă dimineață, așa cum informează portalul AFP.
Ce a făcut Antonio Sefer în ultima etapă
Fotbalistul român are un start bun de sezon la noua echipă. Sefer a fost titular și în ultima etapă din Ligat Ha'al, când Hapoel Beer Sheva a jucat pe teren propriu cu Hapoel Jerusalem, scor 3-0.
Antonio Sefer a fost cel care a deschis scorul pe Toto Turner Stadium, cu un gol frumos marcat în minutul 5, după ce a trimis o scăriță peste portarul advers, în urma unei pase primite de la Lopes. Același Sefer i-a pasat decisiv lui Miguel Vitor, în minutul 36, pentru 2-0.
Românul a fost schimbat în minutul 79, după o nouă prestație solidă. Astfel, Sefer a ajuns la trei goluri marcate în acest sezon la Sheva și două assist-uri, în șase meciuri oficiale jucate.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News