Antrenorii Universității Craiova, „mitraliați” de Basarab Panduru: „Echipa nu a fost bine făcută!”
Universitatea Craiova a pierdut fără drept de apel meciul cu Petrolul Ploiești, scor 3-1, și a ratat ocazia de a urca pe locul trei în clasament.
Basarab Panduru, fostul secund al lui Laurențiu Reghecampf la Universitatea Craiova, i-a taxat pe actualii antrenori ai echipei din Bănie.
Fostul internațional a susținut că Corneliu Papură și Dragoș Bon au greșit în momentul în care au ales primul „11”.
„În primul rând, nu mi-a plăcut primul '11'. De când au intrat, mi s-a părut că este o echipă lentă din cale-afară! Tot încearcă ei cu Kurtic, dar nu poate! Nu poate în momentul ăsta. Nu știu dacă o să poată în 2026, cred că nici atunci nu va putea. Totul e lent, pe loc.
Joci cu doi interi, Houri și Danciu, pe dreapta cu Borța și Roguljic, care joacă puțin de fel. Echipa nu a fost bine făcută.
A lipsit Crețu. Nu are cum să lipsească, ține mijlocul, aleargă cel mai mult acolo! Nu are cum să nu fie în primul '11'”, a spus Basarab Panduru, potrivit Orangesport.
Universitatea Craiova - Petrolul Ploiești, scor 1-3
În urma acestui rezultat, Universitatea Craiova a ratat ocazia de a urca pe locul trei în clasament. De partea cealaltă, Petrolul a urcat pe șase, ultimul loc ce asigură calificarea în playoff.
Etapa următoare, Universitatea Craiova se deplasează la București, pentru meciul cu Rapid, în timp ce Petrolul va primi vizita vicecampioanei FCSB.
Echipele de start:
Universitatea Craiova: L. Popescu - Fl. Borţa, Screciu, Raul Silva, Ndong – Danciu (Baiaram 58), Kurtic, Houri (Işfan 87) – Roguljic (Al. Creţu 58), Markovic (A. Ivan 58), Al. Mitriţă. ANTRENOR: Corneliu Papură.
Petrolul Ploiești: Zima - Dumitriu, Meijers, Papp, Justiniano (Huja 75) - Doua, Seto (Diomande 84), S. Hanca (Jefferson 90) - Jair, Grozav (Z. Petrovic 84), Muşi (D. Radu 90). ANTRENOR: Florin Pârvu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News