Antrenorul din Liga 1 care l-a dat pe spate pe Basarab Panduru
Basarab Panduru e nărăbdător să urmărească următoarea stagiune din Superliga României.
Fostul internațional român a menționat că următoarea ediție a primului eșalon va fi extrem de interesantă, cu antrenori la cluburile din Superliga precum Costel Gâlcă, Gică Hagi și Dan Petrescu sau chiar Bogdan Andone.
Antrenorul din Liga 1 care l-a dat pe spate pe Basarab Panduru
Panduru a ținut să-l laude pe Bogdan Andone pentru munca pe care a făcut-o la FC Botoșani. Tehnicianul i-a preluat pe moldoveni fără victorie în campionat și a reușit să-i scape de ”zona fierbinte”.
FC Botoșani se află pe locul 12, după șapte etape desfășurate în play-out, cu 24 de puncte, la o lungime de FC Voluntari (locul 13, primul de baraj), și la două de FCU Craiova (locul 14).
”După părerea mea, sezonul viitor vom avea unul dintre cele mai interesante campionate. Îl avem pe Costel Gâlcă, pe Dan Petrescu, pe Gică Hagi, pe Bernd Storck, pe Neluţu Sabău, pe Dorinel Munteanu, pe Mircea Rednic, dar şi pe Bogdan Andone.
Vreau să-l vad mai bine pe Bogdan Andone. Nu am crezut deloc în el, nu am ştiut ce poate omul, nu am crezut că poate face ceva. Acum o să fiu mai atent la el. Face chiar foarte bine ceea ce face, într-o situaţie foarte grea la Botoşani”, a spus Basarab Panduru, potrivit OrangeSport.
FC Botoșani a înregistrat până în clipa de față patru victorii, un rezultat de egalitate și două înfrângeri în partea a doua a campionatului, cu Bogdan Andone pe banca tehnică.
Cum arată clasamentul play-out-ului Superligii României
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News