VIDEO Antrenorul pe care Gigi Becali și l-ar fi dorit la FCSB: "Îmi pare rău de el! S-a dus!"
FCSB a rămas fără antrenor după ce Nicolae Dică și-a dat demisia.
Patronul vicecampioanei României a declarat că încă nu a fost informat despre decizia lui Nicolae Dică, urmând să vadă în zilele următoare ce se va întâmpla la echipă.
Întrebat despre antrenorul pe care regretă că nu l-a dus la FCSB, Gigi Becali a avut un răspuns direct: "Îmi pare rău de ăsta, de Marius Croitoru. S-a dus! Care îmi plăcea! Cel mai mult mi-a plăcut asta: 'Cine e vinovatul? Eu! Păi de ce? Eu!'".
Până când va fi anunțat noul antrenor, FCSB va fi antrenată de Viorel Tănase, care are și licență PRO, și Mihai Pintilii. Următorul meci al vicecampioanei este joi, de la ora 22:00, cu West Ham, în grupele Conference League. Partida este LIVE pe PRO ARENA și VOYO.
Ce a declarat Dumitru Dragomir despre situația de la FCSB
Într-o intervenție telefonică la "Ora Exactă în Sport", fostul președinte de la LPF a vorbit despre situația de la FCSB și despre motivele care au dus la plecarea lui Nicoale Dică.
"După discursul lui Gigi de aseară, am știut că asta se va întâmpla. E haos la echipă, nu știu cât de vinovat e Dică. Are lot bun de jucători, echipă slabă, fiecare joacă pentru el. Eu știu sigur ce s-a întâmplat acolo.
De la începutul campionatului au câștigat unul, două meciuri cu noroc. Când am spus că e haos, m-a contrat Mihai Stoica. Parcă am avut gura aurită.
Nicolae Dică nu e antrenor slab, dar nu a putut să unească echipa. Dawa urca mingea ca veverița, dar nu o putea stăpâni. Ei pierd la mijlocul terenului, unde toată lumea zice că au jucători de valoare. La FCSB, haos total. Jucători foarte valoroși, dar nedisciplinați. Fiecare jucător a vrut să se autodepășească prin acțiuni individuale. Toți vor să plece la bani mulți, afară. Gigi a greșit când i-a supraevaluat și i-a supralicitat", a declarat Dumitru Dragomir la PRO ARENA.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News