Anunt de ULTIMA ORA: Banel, din nou cu Steaua: "O sa vorbesc cu Dica!" Ce decizie a luat Banel Nicolita
Banel e bucuros ca a intrat cu Faureiul in C. Nu vrea sa se opreasca aici.
Isi propune o noua promovare ca manager / antrenor / jucator. Nicolita a renuntat la cariera profesionista pentru a se intoarce in orasul sau. Nu e singur in club. Doi frati de-ai sai sunt jucatori, iar altul e in conducerea clubului. Banel vrea sa celebreze reusita din acest campionat printr-un super meci cu Steaua lui Dica.
"FCSB va veni aici. Voi vorbi cu Dica si sper sa gasesc o rezolvare si sa-i aduc aici. Orasul merita un asemenea meci. Am jucat acolo multi ani si ar fi o mandrie sa aduc Steaua aici", a spus Nicolita, conform FRF.ro.
Urmeaza o petrecere de poveste pentru Faurei. Directorul sportiv Eugen Ciobanita promite 3 zile si 3 nopti de libertate totala pentru jucatori: "Este una dintre cele mai fericite zile pentru Faurei. Vom petrece ca in povesti, trei zile si trei nopti. Banel este o legenda, el a adus oamenii la stadion. Cand cei trei frati Nicolita sunt in teren, trag echipa dupa ei. Vom face tot posibilul sa avem prezentarea lotului cu FCSB. Banel mi-a transmis asta si sunt sigur ca oamenii vor veni la stadion si vor fi incantati."
Banel isi propune sa-si aduca fostii colegi aproape de el la Faurei: "Voi incerca sa aduc la echipa, in conducere, fosti colegi care s-au lasat de fotbal. Stiu ca e greu de venit mereu de la Bucuresti la Faurei, eu am facut naveta zi de zi si n-a fost deloc usor!"
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News