La finalul meciului din etapa precedentă, fanii arădeni i-au cerut demisia lui Mircea Rednic, însă antrenorul nu are de gând să renunțe la postul său.

Rednic refuză să părăsească echipa în ciuda faptului că, potrivit propriilor declarații, n-a mai încasat salariul din luna august, ceea ce i-ar permite, potrivit regulamentului, să plece de la echipă în orice clipă.

Antrenorul de 69 de ani a lăsat de înțeles că atât el cât și staff-ul tehnic au acceptat situația deoarece și-au dorit ca jucătorii să fie plătiți la timp, aceștia având în momentul de față o întârziere salarială de doar zece zile.

Rednic nu pleacă de la UTA

"Au fost momente grele, în care puteam să renunț, nu am făcut-o, nu o să o fac nici acum. Eu ultimul salariu l-am luat în august, staff-ul tot din august nu e plătit.

Eu sunt bucuros că jucătorii sunt cu banii la zi sau au o întârziere de zece zile. Eu sunt prezent, îmi fac datoria, am făcut ce alții nu au făcut înainte să vin eu", a spus Mircea Rednic la conferința de presă premergătoare meciului cu Oțelul Galați.

UTA Arad ocupă în momentul de față locul 13 în clasamentul Superligii, cu 21 de puncte, trei mai multe decât FC Botoșani care ocupă penultima poziție (retrogradabilă).

În următorul meci din Superliga, echipa lui Mircea Rednic va întâlni sâmbătă, de la ora 14:00, Oțelul Galați, echipa pregătită de Dorinel Munteanu care nu traversează nici ea o perioadă bună.