Anunțul lui MM Stoica! Ce l-ar putea convinge pe Gigi Becali să revină asupra deciziei de a se retrage din fotbal
După umilința din Conference League și parcursul dezamăgitor al FCSB-ului în campionat, Gigi Becali se gândește din nou la retragerea din fotbal.
Becali a anunțat după înfrângerea clară suferită de FCSB în fața lui West Ham United, scor 0-3, că orice jucător este de vânzare și că este hotărât să se retragă din fotbal.
Încă nu este clar dacă Becali intenționează să renunțe și la echipa de fotbal sau doar se va retrage din viața publică și va lăsa un alt membru al familiei la butoane, însă latifundiarul din Pipera pare mai hotărât ca oricând să renunțe la fotbal.
În ciuda supărării patronului, MM Stoica este convins că o victorie a echipei cu Rapid și un parcurs ulterior bun l-ar putea face pe acesta să se răzgândească.
„Sper că își va schimba discursul după meciul de duminică, asta însemnând o evoluție bună și un rezultat favorabil nouă”, a spus Mihai Stoica, la Orangesport.
Ce a spus Becali despre retragere
„De la mine poate să plece oricine pentru că sunt hotărât să mă retrag. Văd ce pot să recuperez și mă retrag, poate vând și echipa. Eu sunt batjocorit acum. Vin ăștia și bagă jucători de 15-16 ani. Eu văd că nu pot, așa că mă retrag. Mi-am dat seama că nu pot! Trebuie să vând ca să mă retrag”, a spus Gigi Becali la PRO ARENA.
FCSB primește vizita Rapidului, duminică, de la ora 21:00, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 17-a din Superliga. Cele mai tari faze vor fi LIVE TEXT pe SPORT.RO.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News