Anunțul lui MM Stoica după ce mai mulți jucători de la FCSB au făcut COVID: „N-am luat în calcul asta!”
E focar de COVID la FCSB. „Roș-albaștrii” mai au doar 14 jucători pentru meciul cu CS Mioveni.
În acest context, MM Stoica a luat decizia de a anula LIVE-ul pe care îl programase pe Facebook, în această săptămână.
Managerul general al FCSB a anunțat pe cunoscuta rețea de socializare că cei doi invitați alături de care ar fi trebuit să facă emisiunea au fost testați pozitiv la coronavirus, motiv pentru care se vede nevoit să amâne întrevederea cu suporterii pentru o dată ulterioară.
„Am promis că săptămâna asta facem un live, dar n-am luat în calcul Delta ăsta, care-i mai rapid decât Kylian și mai pervers decât… (completați voi)
Din păcate, ambii colegi cu care-l realizam sunt pozitivi. Ne auzim/vedem după ce se negativează, sper eu după a 5-a victorie consecutivă în Casa Pariurilor Liga 1”, a scris MM Stoica pe Facebook.
FCSB primește vizita lui CS Mioveni, în etapa a 12-a din Liga 1, pe stadionul din Buzău, sâmbătă, de la ora 20:30. Cele mai tari faze vor fi pe sport.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News