Ar fi DEZASTRU daca ar fi pozitive! Ce urmeaza pentru Viitorul dupa ce 7 teste de COVID au fost neconcludente
Gica Popescu spune ca problele vor fi prelevate din nou pentru a fi efectuate de urgenta noi teste.
7 din 36 de teste au fost neconcludente, anunta presedintele Viitorului.
"Unele dintre teste au fost neconcludente. Dupa ce am discutat cu observatorul si cu toti cei implicati, nimeni n-a vrut sa-si asume inceperea jocului. Exista posibilitatea ca vreunul dintre cele 7 teste sa fie pozitiv. Cei de la clinica ne-au zis ca exista posibilitatea ca testul, chiar si repetat, sa fie tot neconcludent. Asa ca ne testam azi si maine vom avea rezultatele. Noi am respectat prevederile protocolului, ne-am testat. Din cauza numarului mare de teste din ultimele zile nu am reusit sa ajungem cu ele la timp.
Chiar si daca erau aduse la timp, 7 erau neconcludente. Suntem suparati, eram pregatiti pentru acest joc. Programul era facut astfel incat sa jucam la ora 18:00 azi. La 17:00 am aflat de testele neconcludente. Masa recoltata ar putea sa nu fie suficienta, asa a spus doctorul. Nu ni s-au dat numele celor infectati. Maine vom sti exact. Sunt convins ca rezultatele vor fi negative", a spus Popescu la Digisport.
Viitorul-Clinceni a fost reprogramat pentru sambata la ora 15:00.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News