Arbitrul care a provocat un adevarat scandal ultima data in Ghencea, delegat la Steaua - U Cluj!
►Drumul spre Torino incepe joi, ora 20:00, Dnepr – Tottenham in direct Sport.ro si Voyo.ro!
Steaua intalneste maine, pe Ghencea, Universitatea Cluj, intr-o restanta din etapa a 14-a a Ligii I, iar o victorie ar putea insemna un pas important spre titlu.
Echipa lui Laurentiu Reghecampf vine dupa o victorie lejera, 4-0 cu Concordia Chiajna, obtinuta vineri in fata a 10.000 de suporteri. Meciul cu Chiajna a fost marcat de scandalul declaratiilor dintre cele doua conduceri, iar acum toti ochii sunt atintiti asupra centralului care va arbitra Steaua - U Cluj.
Comisia Centrala a Arbitrilor l-a delegat la centru pe Ovidiu Hategan, cel care a provocat o adevarata furtuna ultima data in Ghencea.
Hategan a arbitrat partida dintre Steaua si Petrolul, de pe 1 decembrie. Ploiestenii l-au acuzat atunci pe Hategan ca nu a oprit meciul la timp. Steaua a inscris un gol dupa expirarea minutelor de prelungire. De partea cealalta, oficialii Stelei au reclamat faptul ca Benga, cel care avea sa marcheze golul de 1-1, trebuia eliminat pentru un fault asupra lui Adi Popa.
PESTE 200 DE JANDARMI IN GHENCEA
Peste 200 de jandarmi vor asigura masurile de ordine publica si siguranta spectatorilor ce vor fi prezenti la meciul de fotbal dintre Steaua si Universitatea Cluj, restanta care se va disputa, marti, de la ora 18.15, pe stadionul Ghencea.
Conform unui comunicat remis agentiei MEDIAFAX de Jandarmeria Capitalei, accesul spectatorilor se va face incepand cu ora 16.15, doar pe baza de bilete si invitatii, iar pentru a evita aglomeratia in jurul punctelor de intrare in stadion se recomanda suporterilor sa vina din timp, incepand cu ora deschiderii portilor de acces.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News