NEWS ALERT Arbitrul jignit oribil de Gigi Becali, delegat la derby-ul CFR Cluj - Rapid!
Cele două echipe se află la egalitate de puncte pe podium, în spatele liderului FCSB.
Derby-ul CFR Cluj - Rapid de sâmbătă va fi arbitrat de centralul Sebastian Colțescu, ajutat de asistenții Ovidiu Artene și Daniel Mitruți, cu Iulian Dima rezervă și Sorin Costreie și Szabolcs Kovacs în camera VAR.
CFR Cluj și Rapid se află la egalitate de puncte (42) pe podium, în spatele liderului FCSB, care are 51 de puncte.
Ce a spus Gigi Becali despre Sebastian Colțescu: derapaj groaznic după momentul de cumpănă din viața centralului
Patronul vicecampioanei FCSB, Gigi Becali, l-a atacat de multe ori pe central de-a lungul ultimilor ani.
”Cred că Sebastian Colțescu ar trebui să fie pensionat! Arbitrez mai bine decât el!
A făcut niște greșeli mari de la începutul campionatului. Arbitri corupți nu mai există în România, sunt doar proști", spunea Becali după un meci cu Victoria Brănești, în urmă cu aproximativ un deceniu și jumătate.
Iar după un 0-2 Astra din 2015, același Becali tuna:
”Nu cred că mai ia cineva bani dintre arbitri, nici n-am ce să-i spun omului. El trebuie scos după ce a făcut azi. Nu s-a întâmplat așa ceva în istoria fotbalului.
Eu spun că Sebastian Colțescu ar trebui scos din arbitraj. Eu, ca și creștin, l-aș îndruma să se ducă undeva la tratament”.
Creștinul Gigi Becali către Sebastian Colțescu
Cuvinte mult mai grele i-a adresat însă patronul creștin al lui FCSB după momentul de cumpănă din viața lui Sebastian Colțescu.
Becali a fost înregistrat când, în timpul unui meci din august 2009 cu Unirea Urziceni, urla din lojă către arbitru să se arunce de la etaj ”să nu mai scape”.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News