Are o avere de peste 100 de milioane de euro si vrea sa investeasca in fotbal! Cine este omul de afaceri care ar putea sa se implice la Viitorul
Este vorba despre Dan Sucu, detinatorul firmei Mobexpert, care a confirmat ca exista negocieri intre el si oficialii clubului constantean. Cele doua parti nu au ajuns inca la un acord, insa investitia s-ar putea concretiza.
De altfel, presedintele celor de la Viitorul, Gica Popescu, a declarat ca isi doreste sa atraga astfel de investitori la club.
"Din ziua in care eu am venit presedinte la Viitorul am declarat ca intentionam sa aducem alaturi de noi, si a mai spus-o si Gica de nenumarate ori, oameni cu un potential financiar ridicat, astfel incat sa ducem proiectul la un alt nivel. In acest an si jumatate ne-am intalnit cu o serie de oameni de afaceri care ar avea aceasta posibilitate sa vina alaturi de noi.
Fara ajutorul unor oameni cu putere financiara este aproape imposibil sa crestem ca proiect. Bineinteles ca domnul Sucu poate fi unul dintre potentialii viitori actionari, dar acum nu stiu care sunt intentiile domniei sale. Trebuie sa ajungă la o concluzie, sper ca aceasta sa fie una pozitiva si sa doreasca sa vina alaturi de noi. Ar fi minunat ca dansul si alti oameni sa vina alaturi de noi pentru ca putem face lucruri importante", a declarat Popescu, potrivit Agerpres.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News