Arena de 100 de milioane de euro pentru Dinamo! Detalii de ULTIMA ORA privind noul stadion din Stefan cel Mare
Reprezentantii CNI au oferit detalii privind planul pentru noul stadion al lui Dinamo.
Directorul de investitii al CNI a confirmat ca au fost demarate procedurile pentru constructia unei noi arena in complexul din Stefan cel Mare. Adrian Cefalan a vorbit despre problemele cu care se confrunta proiectantii in aceasta perioada.
"Stadionul va fi amplasat tot in zona velodromului. Clubul Dinamo a identificat solutii juridice astfel incat sa poata preda catre CNI o suprafata mai mare de teren decat amplasamentul actual al velodromului, respectiv si terenul de rugby si terenul Piti Varga.
Pornind de aici, lucram cu proiectantii pentru a gasi cea mai buna varianta, atat din punct de vedere al capacitatii, cat si din punct de vedere al respectarii reglementarilor urbanistice si distantelor fata de proprietatile private adiacente complexului sportiv.
O alta problema este legata de statia de pompare situata in apropierea velodromului, care colecteaza atat apa pluviala, cat si freatica. Aceste pompe asigura drenajul si evacuarea apelor din Complexul Dinamo, avand in vedere ca acesta este situat cu 10-12 metri sub cota 0. Vorbim de mai multe bazine si puturi forate a caror relocare este dificila, de aceea incercam inglobarea acestora in noul stadion", a declarat Cefalan, potrivit Digi Sport.
Conform reprezentantului CNI, lucrarile ar urma sa se intinda pe parcursul a 18 pana la 24 de luni. Noul stadion, care va avea o capacitate de 33.000 de locuri, va costa circa 100 de milioane de euro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News