Așa vorbește un lider! Gicu Grozav, discurs plin de personalitate după Petrolul - FCSB 2-2

Așa vorbește un lider! Gicu Grozav, discurs plin de personalitate după Petrolul - FCSB 2-2 Superliga

Petrolul a obținut un punct la ultima fază, sâmbătă, scor 2-2, pe "Ilie Oană", cu FCSB, liderul campionatului. 

Gicu Grozav a marcat golul egalizator din penalty, în minutul 90+5, și a avut un discurs puternic la finalul partidei. Sigur pe el, atacantul gazdelor a subliniat că nimeni nu trece peste deciziile antrenorului Florin Pârvu, cu referire la momentul în care doi colegi păreau că intenționează să-l convingă să nu mai execute el lovitura de la punctul cu var. 

Totodată, Grozav a spus răspicat că el și colegii săi au gestionat cu luciditate finalul de meci pentru că nu lasă garda jos niciodată. Totul a fost pregătit la antrenamente. 

Gicu Grozav: "Am dat dovadă de caracter"

"Fotbalul se joacă 90 de minute, ne-am pregătit toată săptămâna, din fericire am scos un punct contra unei echipe - cea mai bună - care se bate la campionat. Eu sunt desemnat primul de către antrenor, eram acolo toți, dar se știa cine va executa, așa apare de afară, dar e o ordine în care executăm - azi eu am fost primul pe listă, mă bucur că am reușit să înscriu. 

E un lucru pozitiv că am reușit să egalăm mai ales după 0-2, am dat dovadă de caracter, toată echipa și cei care au intrat și-au făcut datoria. 

(n.r.: despre intrarea lui Dawa asupra lui Sergiu Hanca) A fost o intrare foarte dură, se putea da și roșu, dar eu vreau să credit arbitrului. Îmi pare rău pentru Sergiu, îmi pare rău că s-a accidentat, sperăm că nu va fi ceva grav și va reveni cât mai repede. 

Nu vreau să mă gîndesc ataît de departe,v încercă să scoatem maximum la fieacare meci, dar zic că avfem sșanse sa ne batem la play-off, dar trebuie să rămânem cu pioarele pe pământ", a declart Gicu Grozav, la finalul partidei de la Ploiești. 

Fotbalistul din Alba Iulia a fost întrebat la interviul de după meci și despre o posibilă convocare la prima reprezentativă pentru partidele din Grupa I a preliminariilor pentru Campionatul European din 2024

"De când am fost ultima dată - nici nu mai țin minte - nu am mai primit vreun semn", a încheiat marcatorul golului de 2-2. 

În urma acestui rezultat, FCSB a ajuns la 31 de puncte și va rămâne lider și după această etapă, dar poate pierde avansul de trei puncte față de CFR Cluj, care va evolua în această etapă cu Farul Constanța.

Petrolul rămâne pe locul șase, cu 20 de puncte, la egalitate cu Hermannstadt și Farul Constanța. În următoarea etapă, ploieștenii vor juca pe terenul lui Sepsi OSK, iar FCSB se va pregăti pentru derby-ul cu Rapid, de pe Arena Națională.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!