Asta este cel mai bogat "TROFEU": Tunul de 40 de milioane de euro dat de Steaua intr-un sezon aproape perfect
In fata unui prim event dupa 17 ani, Steaua se poate lauda ca a reusit in 2014 si o reteta financiara extraordinara.
Conform unui calcul realizat de ProSport, Steaua a dat in acest sezon un tun de 40 de milioane de euro. Transferurile bune in Europa, banii din drepturile TV si numarul mare de spectatori veniti la stadion au facut ca in conturile Stelei sa intre o suma extrem de importanta.
Desi bugetul clubului este estimat la aproximativ 10 milioane de euro, adevaratele incasari arata ca potentialul Stelei este de 4 ori mai mare, in conditiile in care clubul nu are in prezent un departament de marketing, ce ar putea ridica aceste cifre.
Steaua ar urma sa incaseze la finalul acestui sezon peste 17 milioane de euro de la UEFA, alte 13 milioane au venit deja din transferurilor lui Rusescu, Bourceanu si Vlad Chiriches, pentru ca din vanzarile de bilete sa vina aproape 4 milioane de euro in 2014, o treime din aceasta suma reprezentand exclusiv meciul cu Chelsea, mai precizeaza sursa citata.
Daca sponsorul de pe tricouri i-a adus 500.000 de euro, Steaua a mai incasat de la LPF si FRF un total de peste 4 milioane de euro, pentru rezultatele din Liga I si Cupa Romaniei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News