EXCLUSIV Atacant pentru Dinamo! "Câinii" dau lovitura în iarnă
Dinamo traversează o perioadă foarte complicată în Liga 1, însă conducerea din Ștefan cel Mare este hotărâtă să aducă întăriri în iarnă pentru a salva echipa de la retrogradare.
Dinamo încearcă în această perioadă să găsească un înlocuitor pentru Ovidiu Burcă pe banca tehnică, dar lucrează deja și la campania de transferuri din iarnă.
Jefte Betancor, la Dinamo
La Dinamo va sosi în iarnă Jefte Betancor (30 de ani), atacantul care a jucat în România la FC Voluntari, Farul Constanța și CFR Cluj. Spaniolul și-a reziliat recent contractul cu formația din Gruia, iar transferul său la Dinamo va fi rezolvat de directorul sportiv Gabriel Glăvan, cel care l-a adus pe iberic în România, la FC Voluntari.
Chiar dacă s-a spus că Jefte ar avea pretenții salariale peste puterea financiară a clubului, se pare că Dinamo va reuși să îl convingă pe spaniol să îmbrace tricoul alb-roșu din iarnă.
Jefte a fost al doilea cel mai bun marcator din Liga 1 în sezonul 2021/2022, când a marcat 16 goluri în tricoul Farului. În vara anului trecut a fost vândut la CFR Cluj, pentru 300.000 de euro, însă a jucat destul de puțin în Gruia, iar ardelenii l-au împrumutat pentru șase luni la Pafos, în Cipru. Revenit la CFR, Jefte a înscris doar două goluri în 17 meciuri sub comanda lui Andrea Mandorlini, iar pe 15 noiembrie și-a reziliat contractul.
Pe lângă Jefte, la Dinamo sunt așteptate alte 6-7 transferuri în iarnă în tentativa de a evita retrogradarea.
La ultima conferință, Ovidiu Burcă a anunțat salarii mari la Dinamo și întăriri în iarnă
La conferința de presă susținută miercuri, Burcă a refuzat să indice vreun nume de antrenor potrivit pentru Dinamo, însă îl asigură pe cel care îi va fi succesor că va avea parte de condiții foarte bune la club, dar și de un buget important pentru transferuri în fereastra de mercato din iarnă.
"Oricine va veni poate să conteze pe toată deschiderea mea. Îi voi pune la dispoziție toate informațiile despre lotul de jucători. Eu am făcut acest pas gândindu-mă că noul antrenor are o perioadă la dispoziție să evalueze lotul, apoi o scurtă perioadă de mercato în care poate îmbunătăți lotul echipei. Din punct de vedere al rațiunii, poate că lucrurile ar fi fost în favoarea mea pentru că urma o serie de meciuri mai accesibile, însă sufletul mi-a spus să mă opresc aici. Pentru antrenorul care va veni după mine este infinit o situație mai bună decât cea de acum un an și jumătate din punct de vedere al organizării, infrastructurii și pregătirii, dar jucătorii sunt apăsați de situația asta.
Eu cred că sunt antrenori talentați în România care ar fi dispuși să dea o mână de ajutor imediat clubului. M-am gândit și la cel care vine după mine, că îi dau o lună la dispoziție. Cu energia unui antrenor nou pot exista niște declicuri care să ajute clubul. Acum, acționarii sunt dispuși să investească sume de bani pentru a aduce jucători. Din păcate, eu n-am avut privilegiul ăsta. Cel care va veni să știe că lucrurile sunt cât se poate de normale la club. Există niște acționari dispuși să investească pentru a salva echipa de la retrogradare. Eu cred că e un avantaj faptul că se vor înjumătăți punctele. Noul antrenor va evolua lotul o lună și e un aspect pozitiv. După care, o perioadă de mercato și are toate șansele pentru a salva clubul de la retrogradare.
Nu sunt sigur că pot plăti sume de transfer pentru că există acest plan de reorganizare și datorii recurente, dar sunt convins că salariile în interiorul clubului pot ajunge la sume mai mari. E clar că diferența dintre un salariu de 5.000-6.000 de euro și unul de 12.000-13.000 de euro se vede în teren. Eu cred că Dinamo poate da salarii de 12.000-13.000 de euro. Oricum, chiar și acum sunt salarii destul de bune la Dinamo.
Am văzut că foarte multă lume a vorbit despre poziția din club, că aș face eu totul, dar nu este adevărat. Nu vreau să mă implic în nicio discuție privind noul antrenor. Niciodată nu am avut un rol așa cum s-a spus din afară. Am încercat să rămân în zona de integritate și libertate a deciziilor. De aceea am și refuzat după promovare să devin acționar. Le mulțumesc pentru acest gest, dar am preferat să rămân în zona de integritate și libertate a deciziilor fix în zona de antrenor, nu cea de conducător sau acționar. Ar fi fost un conflict moral", a spus Ovidiu Burcă.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News