Atacantul dorit de FCSB, lăudat de unul dintre patronii din Superligă: "Dacă are mingea, se schimbă tabela"

Atacantul dorit de FCSB, lăudat de unul dintre patronii din Superligă: Dacă are mingea, se schimbă tabela Superliga

FCSB a transferat trei jucători până acum, însă Gigi Becali nu vrea să se oprească aici. 

După transferurile lui Alex Băluță, Damjan Djokovic și Siyabonga Ngezana, vicecampioana României speră să-l convingă și pe Vlad Chiricheș să revină în competiția internă. Pe lista dorințelor s-ar mai afla și Jaja Silva, extremă stânga, care a jucat pentru FC Botoșani în sezonul 2021/2022. Brazilianul a petrecut ultimul an în Emiratele Arabe Unite, unde a jucat pentru Al Nasr și Dibba Fujairah.

Reacția lui Valriu Iftime despre jucătorul brazilian
 

Patronul de la FC Botoșani a avut numai cuvinte de laudă despre fotbalistul care ar fi dorit de FCSB.

"Am avut doi fotbaliști aduși de un Manea, ori de Florin, ori de fratele lui. Au venit doi fotbaliști, Jaja și Mateus, care e la Hagi acum. Marius (n.r. Croitoru) mi-a spus 'Am adus unul, dacă are mingea și în fața are doi fundași, eu mă așez pe bancă pentru că știu că se schimbă tabela'. L-am pierdut, a fost o problemă la contract.

Avea pe un an de zile, trebuia să mai primească niște bani, am greșit noi. E un fotbalist foarte bun, dar, ca orice brazilian, e capricios. E excepțional. Jaja era mult mai cuminte, mai puțin fițos decât Mateus. Avea 23-24 de ani, e un fotbalist pe care domnul Becali îl poate vinde mai departe", a spus acesta, la Digi Sport.

Programul primei etape din Liga 1
 

  • Vineri, 14 iulie

Ora 18.30 Oțelul Galați – UTA Arad

Ora 21.30 CFR 1907 Cluj - Politehnica Iași

  • Sâmbătă, 15 iulie

Ora 18.30 FC Hermannstadt – Farul Constanța

Ora 21.30 FC Rapid 1923 – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

  • Duminică, 16 iulie

Ora 18.30 Petrolul Ploiești - Universitatea Cluj

Ora 21.30 FCU Craiova 1948 - FCSB

  • Luni, 17 iulie

Ora 18.30 FC Voluntari – FC Botoșani

Ora 21.30 Dinamo - Universitatea Craiova 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!