Roș-albaștrii au deschis scorul prin Daniel Bîrligea în minutul 30, iar atacantul transferat de Gigi Becali de la CFR Cluj a făcut dubla în minutul 50. Până la finalul jocului a marcat și alt atacant aflat la un moment dat pe lista finanțatorului de la FCSB, Vladislav Blănuță.

Ce a spus Vladislav Blănuță despre Daniel Bîrligea

Fotbalistul împrumutat de U Cluj de la FCU Craiova și-a trecut numele pe lista marcatorilor în minutul 85 și a stabilit scorul final. La finalul meciului, Blănuță a vorbit despre eșecul suferit în fața lui FCSB.

De altfel, atacantul ”Șepcilor Roșii” a fost întrebat și despre prestația lui Daniel Bîrligea, fotbalistul ajuns la FCSB, după ce negocierile dintre Becali și Mititelu pentru Blănuță nu s-au concretizat.

A fost un meci greu, din păcate nu am reușit să luăm cele trei puncte pe care ni le-am propus. Important este să nu ne pierdem aici, să nu pierdem de încredere, pentru că este lung campionatul. E abia prima etapă din retur și o să fie o luptă grea.

E o înfrângere, trebuie să învățăm o lecție. Nu înseamnă că dacă e o primă înfrângere, vor fi înfrângeri la rând. Vom învăța din asta și la meciul următor vom da 200%. Din păcate, asta este, ăsta e fotbalul, asta e viața. Uneori mai greșim, uneori nu ne mai merge, dar nu contează, contează să nu ne dăm bătuți și să o luăm meci cu meci.

(n.r. Daniel Bîrligea, greu de oprit?) Nu știu asta, întrebați apărătorii, eu sunt în atac, treaba mea e să dau gol. Trebuie și să mă apăr, dar nu să țin atacanții adverși”, a spus Vladislav Blănuță la finalul meciului.

  • 800.000 de euro este cota de piață a lui Vladislav Blănuță, potrivit Transfermarkt.

Ce spunea Gigi Becali despre Vladislav Blănuță

Am făcut ofertă de 1,1 milioane de euro pentru Blănuță, dar nu a vrut să vină. Îl plăteam și rămânea la U Cluj, îl luam peste un an.

La ora asta nu poate la noi, dar nu a avut curaj, i-a fost frică să vină. La FCSB trebuie să ai curaj mare, să joci de frică”, a spus Gigi Becali.