VIDEO EXCLUSIV Atenție, Mihai Pintilii! Unul dintre foștii jucători preferați ai lui Becali urmează cursurile pentru a deveni antrenor

Se anunță concurență serioasă pentru Mihai Pintilii. Unul dintre fotbaliștii preferați ai lui Becali s-a apucat de școala de antrenori.

Enumerând etapele pe care un fotbalist profesionist ar trebui să le urmeze pentru a deveni antrenor după retragere, Lucian Burchel, șeful Școlii de Antrenori din cadrul Federației Române de Fotbal, a dezvăluit că Alex Chipciu se numără printre cei care urmează în momentul de față cursurile Școlii de Antrenori.

Nu este exclus ca odată ce-și va lua licența PRO, Alexandru Chipciu să ajungă pe radarul lui Gigi Becali, cei doi având o relație extrem de apropiată în perioada în care mijlocașul a îmbrăcat tricoul clubului „roș-albastru”.

  • Atentie Mihai Pintilii Unul Dintre Fostii Jucatori Preferati Ai Lui Becali A Inceput Cursurile Pentru

„Cine dorește să se facă antrenor trebuie să urmeze astfel de cursuri timp de trei ani sau timp de doi ani la o postliceală sau să urmați cursurile pe care le face Mihai Pintilii, Marius Croitoru, Muguruel Buga, Alexandru Chipciu, la CNFPA”, a spus Burchel la PRO ARENA, în emisiunea „Ora exactă în sport”.

Chipciu a explicat de ce a început cursurile Școlii de Antrenori deși este încă în activitate

Alexandru Chipciu este legitimat în momentul de față ca jucător la Universitatea Cluj, însă spune că a început deja cursurile pentru a deveni antrenor, deoarece durează foarte mult până ajunge în posesia licenței PRO.

„Da. Fac Școala de Antrenori. E cam dificil. Am început la carnetul de antrenori și întradevăr. Chiar e ceva de muncă. Trebuie să faci multe drumuri și să stai mult la ore acolo. Multe degeaba, dar dacă asta e legislația și așa se procedează nu prea avem ce face.

M-am apucat încă de acum pentru că până iei licența PRO îți crește barbă. Dacă te apuci de școală după ce te lași de jucat... trec mulți ani până devii antrenor cu acte în regulă. 

Mă atrage foarte mult meseria asta, pentru că îmi place foarte mult fotbalul și mă uit numai la fotbal când stau acasă. Singura problemă e că în România meseria de antrenor e diferită și nu e cam ce-mi imaginez eu că e. Cred că sunt puține cluburi unde să poți să-ți pui în aplicare propria viziune. Dar în același timp, și dacă e foarte greu, adică dacă trebuie să gestionezi relația cu patronii sau președinții din Liga 1... te întăresc lucrurile astea și te fac un antrenor chiar mai bun decât cei din străinătate”, spunea Alexandru Chipciu în urmă cu o lună.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!