Au rămas prieteni! MM Stoica s-a bucurat pentru Toni Petrea după rezultatele pozitive ale Chindiei Târgoviște
După aventura de la FCSB, Anton Petrea a semnat cu Chindia Târgoviște.
Toni Petrea a stat pe banca FCSB-ului în două rânduri: iulie 2020 - mai 2021 și noiembrie 2021 - iulie 2022, ca la finalul lui septembrie în acest an să fie numit ca principal la Chindia Târgoviște.
Antrenorul are deja două victorii în Superligă la noua sa echipă, iar MM Stoica, managerul general al FCSB-ului, a vorbit la superlativ despre Toni Petrea, lăudând performanțele sale de până acum.
MM: „Mă bucur mult pentru Toni Petrea”
„Toni Petrea chiar s-a dus într-un moment foarte dificil pentru Chindia, gândidu-se şi că nu are unde să joace. Mă bucur foarte mult pentru el. Cu Săndoi echipa juca defensiv, iar cu Mihalcea nu a făcut rezultate.
Chindia faţă de anul trecut şi-a pierdut jucători importanţi, Iacob, Dulca, axul lor practic a fost foarte afectat. Mă bucur mult pentru Toni Petrea.”, a punctat MM Stoica, conform Orange Sport.
FCU Craiova - Chindia Târgoviște 0-1
Chindia Târgoviște a reușit să se impună pe teren advers cu FCU Craiova, partidă încheiată la limită, scor 1-0, grație reușitei lui Doru Popadiuc din minutul 64, care nu i-a dat nicio șansă lui Robert Popa cu șutul său.
În următoarea etapă, Chindia va primi vizita lui CS Mioveni duminică, 16 octombrie, de la ora 14:00, în timp ce FCU Craiova va face deplasarea pentru confruntarea cu FC Botoșani, programată sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 15:30.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News