Penescu si Constantin raman in arest! Marcel Lica ELIBERAT!
Cristi Borcea, Dinamo: "Imi pare rau ca Penescu ramane in arest. Niciunul dintre cei arestati nu prezinta un pericol public" (Stirile Sport.ro)
Adrian Mititelu, U. Craiova: "Nu am fost implicat in nicio magarie. In afara de cazuri de crima sau viol, eu nu am mai auzit ca o persoana sa primeasca un al doilea mandat" (Stirile Sport.ro)
George Copos, Rapid: "Imi pare sincer rau, nu stiu daca acesti oameni sunt vinovati" (Stirile Sport.ro)
Marcel Lica: "Imi pare rau pentru cei ramasi inauntru. Sunt trist!"
Aurelian Bogaciu va fi LIBER! Omul cu banii de la Pitesti, Cornel Penescu, fostul director al OJPC Arges, Cristian Libertatu, directorul societatii PIC, Liviu Facaleata, si fostul presedinte al CCA Gheorghe Constantin vor ramane in arest inca 30 de zile, iar Marcel Lica a fost eliberat in baza respingerii de catre judecatorii Curtii de Apel Pitesti a recursului procurorilor DNA Pitesti la decizia Tribunalului Arges de neprelungire a mandatului de arestare in cazul acestuia.
UPDATE: Arbitrul timisorean Sorin Caia a parasit sediul DNA Pitesti dupa o ora de audieri, iar la iesire nu a vrut sa faca declaratii jurnalistilor, dar avocatul lui, Daniel Sabou, a spus ca procurorii i-au cerut clientului sau sa dea o declaratie despre un meci din 2008, condus de arbitrul Aurelian Bogaciu
"Clientul meu a fost intrebat despre acest meci, in care au anumite suspiciuni, dar stiti cum e, procurorii au intotdeauna suspiciuni. Clientul meu a dat o declaratie si, daca vom mai fi chemati la DNA, vom veni si vrem sa vedem si probele in acest caz", a declarat Daniel Sabou, avocatul lui Sorin Caia.
Magistratii Curtii de Apel Pitesti au admis, marti, recursul procurorilor DNA impotriva hotararii Tribunalului Arges de respingere a prelungirii mandatelor de arestare preventiva in cazurile lui Cornel Penescu, Cristian Libertatu, Liviu Facaleata si Gheorghe Constantin si au decis prelungirea arestarii preventive a acestora cu 30 de zile.
"Sa va spun sincer sunt trist ca am ajuns intr-o astfel de situatie , la o varsta respectabila . Am fost un om la locul meu , un om corect din punct de vedere profesional. Am incredere in continuare in justitie. Trec printr-o perioada grea din viata mea si, cu siguranta, o sa-mi demonstrez nevinovatia.Imi pare rau de cei care au ramas inauntru, sper ca si ei sa iasa in curand. Astept sa-mi imbratisez familia si am sa incerc sa-mi demonstrez nevinovatia", Marcel Lica
"Imi pare rau ca Penescu ramane in arest. Niciunul dintre cei arestati nu prezinta un pericol public", Cristi Borcea - Dinamo
"In afara de cazuri de crima sau viol, eu nu am mai auzit ca o persoana sa primeasca un al doilea mandat. Cred ca lucreaza la un caz mult mai amplu. Cred ca invitatiile de azi au legatura cu acest castig in fata avocatilor lui Penescu.
"Nu am fost implicat in nicio magarie, nu am nimic de ascuns. Daca ma cheama, o sa fie ca martor sau parte vatamata.", Adrian Mititelu - Universitatea Craiova.
In cazul vicepresedintelui autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Marcel Lica, magistratii Curtii de Apel Pitesti au respins recursul procurorilor DNA Pitesti la hotararea Tribunalului Arges de respingere a prelungirii mandatului de arestare preventiva si au admis eliberarea lui pe cautiune si punerea de indata in libertate a acestuia.
Judecatorii Curtii de Apel Pitesti au admis aceasta cerere impunand inculpatului anumite restrictii, intre care acelea de a nu participa la spectacole sportive, competitii si meciuri de fotbal, de a nu vizita sediul Comisiei Centrale de Arbitri sau Federatiei Romane de Fotbal, de a nu intra in contact cu co-inculpatii si cu familiile acestora si de a nu mai practica meseria sau profesia la data arestarii.
La ora transmiterii acestei stiri, sedinta de judecata s-a incheiat, iar in aproximativ o ora Marcel Lica va fi pus in libertate din arestul IPJ Arges.
In timpul in care sentinta Curtii de Apel Pitesti a ramas in pronuntare, Cornel Penescu, Cristian Libertatu, Liviu Facaleata, Gheorghe Constantin si Marcel Lica au fost scosi din sediul instantei sub escorta, fiind dusi in arestul IPJ Arges.
Intrebati ce asteapta de la magistratii Curtii de Apel Pitesti, Cornel Penescu si Cristian Libertatu au spus ca asteapta o decizie buna si le-au multumit jurnalistilor pentru reflectarea obiectiva a cazului lor.
Tribunalul Arges a respins, luni, ca inadmisibila cererea procurorilor de prelungire a mandatelor de arestare preventiva pentru finantatorul FC Arges, Cornel Penescu, fostul director al OPC Arges Cristian Libertatu, directorul firmei Pic, Liviu Facaleata, fostul presedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Gheorghe Constantin, si vicepresedintele autosuspendat al CCA Marcel Lica.
Magistratii Tribunalului Arges au decis, luni, ca mandatele de arestare emise pe numele celor cinci sa nu mai fie prelungite, insa a impus cateva restrictii in cazul acestora, precum obligatia de a nu parasi localitatea de domiciliu si prezentarea la organele de ancheta ori de cate ori vor fi chemati. De asemenea, cei cinci au interdictia de a intra in contact cu ceilalti inculpati in acest dosar, precum si cu familiile acestora. Cei cinci nu mai au dreptul, totodata, de a practica meseria sau profesia avuta la data arestarii.
In dosarul coruptiei din arbitraj, in 14 aprilie au fost arestati preventiv, pentru 29 de zile, finantatorul FC Arges, Cornel Penescu, presedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, directorul general al hypermarketului PIC, Liviu Facaleata, precum si fostul director al OPC Arges Cristian Libertatu. Cornel Penescu si Liviu Facaleata sunt acuzati de dare de mita, iar Gheorghe Constantin si Cristian Libertatu de luare de mita.
Arbitrii Marcel Savaniu si Sorin Corpodean si vicepresedintele autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Marcel Lica, au fost arestati preventiv, in 23 aprilie, pentru 29 de zile, sub acuzatia de luare de mita.
Vineri, arbitrii Sorin Corpodean si Marcel Savaniu au pusi in libertate sub control judiciar, in baza unei decizii a Curtii de Apel Pitesti.
Decizia, care este definitiva, cuprinde cateva masuri restrictive, si anume ca inculpatii sa nu se deplaseze la competitiile sportive, sa nu se apropie de co-inculpati si de familiile acestora, de martori si de experti si sa nu execute profesia sau meseria avuta la data arestarii.
Ultima persoana arestata in acest caz este arbitrul Aurelian Bogaciu, in cazul caruia magistratii Tribunalului Arges au decis, marti, ca mandatul de arestare preventiva sa nu fie prelungit.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News