Averea colosală pe care Adrian Mititelu a investit-o în fotbal: „Deja e viciu, nu mai e pasiune! Am avut 4 ani de sărăcie!”
Patronul celor de la FCU Craiova are planuri mari cu echipa din Bănie.
FCU Craiova a reușit să scape de emoțiile barajului pentru retrogradare. Oltenii au reușit să se claseze peste Dinamo și Chindia Târgoviște și și-au asigurat prezența și în sezonul 2022-2023 în Liga 1. Cu toate acestea, Adrian Mititelu (54 ani) nu este mulțumit de clasarea din acest an și își propune ca în viitor să câștige un trofeu cu clubul din Bănie.
Fiul acestuia a mărturisit că din 2004, de când a preluat conducerea Universității Craiova, Adrian Mititelu a investit 35 de milioane de euro în echipa de fotbal. De asemenea, din 2011 până în 2015, când a avut conturile blocate, familia omului de afaceri a avut de suferit.
Adrian Mititelu Jr.: „Viața lui tata e fotbalul, mai presus de orice!”
„Orice patron din fotbal are probleme cu fanii, oricâți bani ai băga. Dacă iei 10 ani la rând campionatul și al 11-lea termini pe locul 4, sau pe locul 10 cum sunt eu în momentul de față, e dezastru. Eu sunt mulțumit că am scăpat de baraj, dar zic că echipa merită mult mai mult. Tata nu e mulțumit, el își dorea un trofeu. La câți bani a investit și câți ani a pierdut în fotbal, ar fi păcat să nu ia. Câteodată trebuie să te mulțumești cu puțin.
Pe tata nu l-am văzut să plângă, este un bărbat foarte puternic, dar este emotiv. Eu plâng pe ascuns, am momente când mă descarc, dar nu sunt genul plângăcios. Din 2004 încoace, tata a băgat 35 de milioane de euro în fotbal, e pasiunea lui, dar eu zic că deja e viciu, nu mai e pasiune. Viața lui e fotbalul, mai presus de orice. Nu se lasă, e foarte ambițios, foarte orgolios. El, la 7-8 ani, se ducea din satul lui, pe jos, la meciuri, nu se gândea că o să ajungă patron.
Am avut vreo patru ani de sărăcie. Și din cauza FRF când ne-a dezafiliat în 2011, și din cauza patronului celeilalte echipe din Craiova, am avut patru ani în care toată familia mea am trăit cu 3.000 de euro pe lună. Toți! E foarte puțin pentru șase persoane. A fost o sărăcie forțată de împrejurări, nu pentru că am fi făcut noi ceva greșit în afaceri. Ne-au fost contestate niște terenuri”, a declarat Adrian Mititelu Jr., în cadrul podcastului Fiță cu Adiță.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News