Avertismentul lui Ionuț Chirilă pentru noul antrenor de la Dinamo
Dinamo și-a ales antrenor după ce Ovidiu Burcă (43 ani) a părăsit banca tehnică a echipei.
Dinamo a anunțat, prin intermediul unui comunicat oficial, numirea lui Zeljko Kopic pe banca tehnică. Croatul începe astfel prima sa aventură în România.
După 17 runde disputate în sezonul regulat al Superligii României, Dinamo București se află în "zona fierbinte" a clasamentului cu 10 puncte obținute. În consecință, clubul din Ștefan cel Mare a înregistrat doar două victorii, patru rezultate de egalitate și 11 înfrângeri până acum.
Zeljko Kopic a fost antrenor de-a lungul carierie sale la echipe precum NK Lucho, Cibalia, NK Zagreb, Slaven Belupo, Hajduk Split, Pafos FC, Dinamo Zagreb și Botev Plovdiv.
Cum a comentat Ionuț Chirilă numirea noului antrenor de la Dinamo
Ionuț Chirilă a recunoscut că au existat discuții cu oficialii din Ștefan cel Mare, însă a fost preferat croatul pentru funcția de tehnician.
"Eu nu știu ce antrenori au fost pe listă, eu știu ce am vorbit cu acționarii lui Dinamo, le-am prezentat proiectul prin care Dinamo să iasă din criza în care este de zece ani.
Am vorbit cu amândoi, cu domnul Nicolescu și domnul Voicu. Dinamo este ca un ascensor, tot coboară și nu se mai oprește. Unde să ajungă mai jos, sub Botoșani?
Nu-l cunosc pe Zeljko Kopic, îi urez succes, dar va avea o misiune grea. Jocul lui Dinamo va fi cel mai bun test pentru el.
Dinamo trebuie să fie extrem de atentă cu managementul tehnic, nu este cale de mijloc, în caz de eșec va veni falimentul fotbalistic și financiar.
Sunt mulți antrenori străini? Continuă în România lipsa criteriilor de competență, s-au dat multe lovituri de imagine", a spus Ionuț Chirilă, potrivit iAMSport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News