Avertismentul lui Viorel Moldovan, înainte de duelul cu Kosovo: „Au reintrat în cărţi!”

Avertismentul lui Viorel Moldovan, înainte de duelul cu Kosovo: „Au reintrat în cărţi!” Superliga

Viorel Moldovan a ținut să tragă un semnal de alarmă înaintea meciului cu naționala din Kosovo, subliniind faptul că aceasta nu ar trebui exclusă din calcule pentru calificarea la EURO 2024.

Chiar dacă principalul adversar al României în grupa de calificare este Israel, Moldovan este de părere prima reprezentativă a Kosovo rămâne o forță redutabilă în această competiție.

„Grupa este extraordinară. Mai bună decât asta, nu puteam nimeri. Noi suntem în alte discuţii, dar e o grupă excelentă, o grupă din care normal ar trebui să te califici. După aceste 3 rezultate de egalitate, rămâne de văzut ce vom face marţi, împotriva celor din Kosovo.

Meci complicat, foarte, foarte complicat. Ei, după ce au remizat cu Elveţia, au reintrat în cărţi pentru a se califica. Să te gândeşti că vor veni decişi aici la Bucureşti, să joace la victorie. Dacă vor câştiga, fac 7 puncte. La noi, depinde ce face Israel. Va fi extrem de greu”, a spus Viorel Moldovan, potrivit Primasport.

După egalul cu Elveția, România rămâne în cursă pentru locul al doilea, iar marţi va juca, tot la Bucureşti, cu Kosovo, care a smuls egalul cu Elveţia, 2-2.

Clasamentul în grupa României după 5 runde

  1. Elveția - 11p
  2. România - 9p
  3. Israel - 8p
  4. Belarus - 4p
  5. Kosovo - 4p
  6. Andorra - 2p

Programul României în preliminariile EURO 2024

 

  • 12 septembrie, ora 21:45: România - Kosovo
  • 12 octombrie, ora 21:45: Belarus - România
  • 15 octombrie, ora 21:45: România - Andorra
  • 18 noiembrie, ora 21:45: Israel - România
  • 21 noiembrie, ora 21:45: România - Elveția
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!