”Aveți oferte?”. Dan Petrescu a dat răspunsul: ”Dacă aș pleca de la CFR, m-aș duce doar acolo”
CFR Cluj a pierdut contactul cu Farul și FCSB, echipele care se luptă pentru câștigarea titlului în acest sezon.
Astfel, ardelenii se vor lupta în acest an pentru locul trei, singurul obiectiv realizabil rămas pentru ultimele două etape.
Chiar dacă Dan Petrescu (55 de ani) mai are un an contract cu CFR Cluj, viitorul său a fost pus sub semnul întrebării după ce campioana a ieșit din cursa pentru al șaselea titlu la rând.
Petrescu a spus că, în cazul în care ar pleca de la CFR, ar accepta doar oferte din străinătate.
Dan Petrescu: ”Dacă aș pleca de la CFR, m-aș duce doar în străinătate”
„N-am primit nicio ofertă. V-am zis că mai am un an de contract. Dacă aș pleca de la CFR, aș pleca doar în străinătate, în niciun caz în România. Cu mine nu a vorbit nimic până acum (n.r. - Neluțu Varga). Dacă-mi spunea ceva, vă anunțam.
Cred că la finalul sezonului o să ne întâlnim. Dânsul e liber să facă ce vrea, e patron, eu trebuie să-mi văd de meseria mea”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.
Înainte de meciul cu Sepsi, CFR Cluj este pe locul trei, cu 39 de puncte, la două puncte distanță de locul patru, ocupat de Universitatea Craiova.
Etapa cu numărul 9 (penultima):
20 mai: Sepsi OSK - CFR Cluj (20:30)
21 mai: Farul Constanța - FCSB (21:00)
22 mai: Rapid București - Universitatea Craiova (20:30)
Etapa cu numărul 10 (ultima):
28 mai: CFR Cluj - Farul Constanța (20:30)
28 mai: FCSB - Rapid București (20:30)
28 mai: Universitatea Craiova - Sepsi OSK (20:30)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News