Balint: "Rapid are probleme dupa meciul cu Dinamo! Nu ma tem de postul meu la Timisoara"
Gabi Balint a declarat intr-o conferinta de presa ca Timisoara poate obtine un rezultat pozitiv in partida cu Rapid, daca va profita de infrangerea suferita de "giulesteni" in meciul cu Dinamo.
"Cred ca suntem intr-un moment bun dupa victoria cu Buzaul, chiar daca am jucat contra unui adversar inferior, dar venim totusi cu un plus in ceea ce inseamna starea de spirit. Ei nu au cum sa nu fi iesit nesifonati dupa acel rezultat inregistrat cu Dinamo, au si ei problemele lor interne, care intotdeauna ies la iveala dupa un rezultat negativ. Poate aceste lucruri isi vor pune amprenta asupra jocului lor, asta pe partea psihica, pentru ca fizic stau bine ca si noi. Au avantajul terenului propriu, cam asta ar avea in plus. Am luat in calcul niste puncte, iar daca le voi realiza, voi fi fericit", a spus Balint, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Tehnicianul gruparii banatene a mentionat ca nu isi simte postul amenintat. "Nu o sa tremur niciodata pentru scaunul meu sau pentru un rezultat negativ. Mi-a fost mult mai greu ca fotbalist, mi-a fost mai greu cand am aflat ca trebuie sa ma las de fotbal, ca nu mai pot sa joc, sau cand am suferit o infrangere rusinoasa, in finala Cupei Campionilor cu Milan, dar astea au fost lucrurile care m-au afectat foarte mult. Cred ca pot sa am succes aici", a subliniat Balint.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News