Bănel Nicoliță pune tunurile pe un jucător de la FCSB: ”A pierdut toate mingile. N-a câștigat un duel”
Bănel Nicoliță, fost campion al României cu FCSB, s-a arătat dezamăgit de prestația unui jucător al vicecampioanei în înfrângerea cu Rapid, scor 1-2.
Rapid a intrat cu un avantaj liniștitor la pauză, când scorul era deja 2-0 pentru formația lui Cristiano Bergodi. Jayson Papeau a deschis scorul în minutul 39 după ce a anihilat apărarea adversă, iar Paul Iacob a punctat în prelungirile primei reprize după un corner executat perfect de Borja Valle.
În partea secundă, FCSB a reușit să reducă din diferență prin Joyskim Dawa, dar nu a putut marca și golul egalizator și meciul s-a încheiat cu victoria Rapidului.
Bănel Nicoliță: ”A pierdut toate mingile”
Fostul internațional nu a fost deloc mulțumit de cum s-a prezentat Octavian Popescu, introdus la pauză în locul lui Ovidiu Popescu pentru a aduce un plus în compartimentul ofensiv al vicecampioanei. Criticat și de Nicolae Dică, decarul a fost ”luat în colimator” și de Bănel Nicoliță.
„Așa au câștigat. Au fost mai uniți decât cei de la FCSB. Au jucat mai mult în echipă decât a făcut-o FCSB. Am fost la meci și am văzut la FCSB jucători care joacă doar pentru ei.
Tavi (n.r. - Popescu) a intrat în a doua repriză și a pierdut toate mingile. N-a câștigat un duel. Și-atunci?”, a spus Bănel Nicoliță, la Fanatik.ro.
În acest sezon, Octavian Popescu a evoluat în 19 partide, reușind să însrie de trei ori și să ofere două pase decisive.
Se strânge clasamentul la vârf
Victoria de pe Arena Națională o aduce pe Rapid tot mai aproape de locul 1. Giuleștenii s-au apropiat la două puncte de rivala FCSB, care poate pierde primul loc la finalul acestei runde. CFR Cluj va urca pe locul 1, dacă va învinge Hermannstadt, la Sibiu.
În runda următoarea, Rapid va înfrunta Sepsi OSK, în deplasare. Pentru FCSB urmează un nou meci pe teren propriu, contra celor de la FC U Craiova 1948. Băieții lui Cristiano Bergodi au câștigat trei din ultimele cinci meciuri jucate în Liga 1. De asemenea, Rapid are acum trei victorii la rând împotriva rivalilor de la FCSB.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News