Basarab Panduru a dat verdictul despre primul jucător cu care s-a înțeles FCSB, după câștigarea campionatului

Basarab Panduru a dat verdictul despre primul jucător cu care s-a înțeles FCSB, după câștigarea campionatului Superliga

David Kiki (30 de ani) este primul jucător transferat de FCSB după câștigarea campionatului.

Înțelegerea fundașului stânga cu Farul Constanța era scadentă la finalul lunii iunie, așa că Gigi Becali a profitat de ocazie pentru a-l transfera pe gratis.

Basarab Panduru a comentat mutarea lui David Kiki

Fostul internațional român este de părere că fundașul nu va reuși să se impună în fața lui Risto Radunovic, cel puțin în prima parte a sezonului.

"Mi-a plăcut, o să fie bun. Radunovic o să câştige bătălia pentru titularizare (în turul sezonului viitor), dar Kiki e bun. Îmi place. Va face treabă. Ştie fotbal", a spus Basarab Panduru, la Orange Sport

"Cu ocazia asta ne dublăm singura poziţie care nu era dublată, în sensul că Panţîru nu e gata.

Gigi urmăreşte să facă un lot de 26-27 de jucători, printre care să nu fie şi jucători la număr şi asta înseamnă si dubluri, uneori să ai şi post triplat, să ai un jucător care să poată juca chiar pe mai multe posturi.

Nu are legătură una cu alta (n.r. - sosirea lui Kiki cu viitorul lui Radunovic). Radunovic e jucătorul nostru, are contract până în decembrie", a declarat și Mihai Stoica, oficialul de la FCSB.

Kiki, 38 de selecții în naționala Beninului, a fost adus de Farul în iunie 2022, după ce mai jucase în Franţa la Brestois şi Red Star şi în campionatul din Bulgaria la Montana (2020/2021) şi Arda Kardzhali (2021/2022).

"Kiki poate să joace orice. Și extremă, și mijlocaș, și inter. E un jucător complet. Am avut noroc că a venit la noi. Suntem fericiți că e cu noi. Face lucruri extraordinare și mă bucur pentru el", spunea Gică Hagi, anul trecut. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!