Basarab Panduru a urmărit Dinamo - Petrolul și a dat verdictul

Basarab Panduru a urmărit Dinamo - Petrolul și a dat verdictul Superliga

Dinamo a învins-o categoric pe Petrolul, scor 4-1.

”Câinii” au primit vizita ”lupilor galbeni” pe ”Arcul de Triumf” duminică seară, de la ora 22:00, într-un meci care a contat pentru a doua etapă din sezonul regulat al SuperLigii României.

  • Formația dirijată de Zeljko Kopic a făcut show în fața propriilor suporteri și a reușit să-și treacă în cont toate cele trei puncte

Basarab Panduru a urmărit Dinamo - Petrolul și a dat verdictul

Basarab Panduru, fost internațional român, a sugerat faptul că nici ”câinii” nu se așteptau la un asemenea rezultat cu Petrolul Ploiești și a susținut că Dinamo are ”vână” în acest debut al sezonului din SuperLiga.

”Mare victorie pentru Dinamo, joc frumos, chiar dacă şi Ţicu dă un gol frumos, este un 4-1 nesperat. Poate că nici ei nu se aşteptau la un asemenea scor. 

Dinamo începe bine şi ca rezultate, dar şi prima repriză de la CFR este de ţinut minte. Dinamo are vână în acest început de campionat”, a spus Basarab Panduru la PrimaSport.

Pentru Dinamo urmează meciul cu Sepsi OSK de sâmbătă, 27 iulie, de la ora 22:00, în a treia etapă. De cealaltă parte, Petrolul o va întâlni luni, 29 iulie, de la 22:00, pe Rapid, pe ”Ilie Oană”.

Ambele dueluri vor putea fi urmărite în format LIVE TEXT atât pe www.sport.ro, cât și pe Facebook Sport.ro.

Dinamo - Petrolul 4-1

Abdallah a deschis scorul în minutul 12. Cătălin Cîrjan a majorat diferența în minutul 41, iar Selmani a dus scorul la 3-0 în minutul 61. Țicu a redus din diferență în minutul 82, dar Politic a transformat un penalty în minutul 86 și a închis tabela de marcaj la 4-1.


Echipele de start

  • Dinamo: Golubovic - C. Costin, Boateng, Homawoo, Opruț - Milanov, Gnahore, Cîrjan - Abdallah, Selmani, Politic

Rezerve: Roșca, Ailiesei, Bordușanu, A.Irimia, Pașcalău, Rotund, Licsandru, Sivis, A. Florescu, Patriche, Bani, Amzăr, Caragea

Antrenor: Zeljko Kopic


  • Petrolul Ploiești: Zima - Miranda, Papp, Huja, Țicu - Mateiu, Keita - M. Bratu, M. Dumitriu, G. Grozav - Berisha

Rezerve: Eșanu, Stănică, Tolea, Radu, Boțoghan, Jyry, Hanca, Ișfan, Bucur, Rădulescu, Ilie

Antrenor: Mehmet Topal

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!