Basarab Panduru, ferm după CFR Cluj - Rapid 0-1: "Nicio șansă!"
Unicul gol al meciului a fost marcat de Damjan Djokovic, în minutul 9, după un șut deviat al mijlocașului croat de la Rapid. A fost primul eșec al lui CFR Cluj acasă și prima înfrângere suferită de Adrian Mutu după sosirea în Gruia.
Basarab Panduru: "Rapid nu i-a dat nicio șansă CFR-ului"
După meci, Basarab Panduru a avut cuvinte de laudă la adresa celor de la Rapid. Fostul internațional a lăudat jocul defensiv al giuleștenilor, care nu le-au permis gazdelor să se apropie de poarta lui Aioani.
"Rapid a fost echipa care a arătat fotbal, a arătat bine, a stat bine în teren, a gestionat bine repriza a doua, nicio șansă nu i-a dat CFR-ului.
Te gândeai că CFR va încerca să vină peste în repriza secundă și să egaleze, dar n-au avut ocazii. Per ansamblu, mai bună Rapidul după părerea mea", a spus Basarab Panduru, la Orange Sport.
Rapid, la 6 puncte în spatele lui FCSB
Rapid a câștigat derby-ul de podium cu CFR Cluj și s-a apropiat la 6 puncte de liderul FCSB.
Vicecampioana are un meci mai puțin disputat însă, pentru că urmează să joace duminică, acasă cu Sepsi Sfântu Gheorghe.
FCSB are momentan 51 de puncte, Rapid a ajuns la 45 de puncte, iar podiumul este completat de perdanta serii, CFR Cluj, rămasă cu 42 de puncte.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News